STAGIUNEA TEATRALA 2014 -2015
Piersic Jr. POSTERibilism
02 decembrie 2014
Alina Vîlcan (Editor coordonator The ONE)
Portret al artistului la maturitate
Trecuseră câteva zile de când îl cunoscusem pe Piersic Jr. Între timp, plecasem la Iaşi, la un festival de literatură, şi îmi ţineam telefonul fără sunet. Nu auzisem când mă sunase. I-am telefonat înapoi peste câteva ore.
„Te sun eu peste o oră, OK?”, mi-a spus cu o voce blândă, abia şoptită, pe care nu-i uşor să o urmăreşti la telefon. Dar haide, recunoaşte, e vocea aia a lui, a naibii de senzuală, pentru care orice femeie şi-ar încorda auzul.
Peste exact o oră, a sunat din nou. Voia doar să-mi spună că-i pare rău, nu era mulţumit de cum ieşise Freak Show în seara în care îl văzusem la Godot Cafe-Teatru. Mai auzisem asta în culise, după spectacol, când mersesem să-i returnez DVD-ul cu Killing Time, filmul lui pe care nu îl văzusem până nu mi-l împrumutase. (Dacă veţi căuta acest DVD, îl veţi găsi doar în Germania!)
Nici acolo, în cabina miniaturală, nu ştiusem ce să-i spun. Nu ştiam nici acum. M-am aşezat pe un fotoliu din recepţia hotelului. Continuam să-l ascult pe primul actor care se scuza pentru cum jucase într-o seară în care îl văzusem pe scenă.
Am închis telefonul şi am ieşit din hotel râzând de una singură. În toţi aceşti ani, cunoscusem atâţia actori care ar fi avut motive mult mai întemeiate să mă caute ca să-mi spună asta – debutanţi, blazaţi, îndoielnic talentaţi, fusesem spectatorul atâtor piese care până şi pe mine mă dezamăgiseră (căci e mai greu să fii dezamăgit de un domeniu pe care nu îl stăpâneşti cu adevărat), dar niciunul dintre ei nu o făcuse.
A fost momentul în care am avut impresia că încep să înţeleg ceva din Florin Piersic Jr. Destul de puţin, dar era un început. Văzut de aproape, perfecţionismul lui, cunoscut publicului larg mai degrabă sub forma Piersic Jr. e nebun, devenea în ochii mei trăsătură definitorie, care îl făcea, în acelaşi timp, puternic şi vulnerabil, şarmant şi nesigur, artist până în măduva oaselor şi om obişnuit care îşi recunoaşte slăbiciunile.
Dar chiar acest perfecţionism avea să mă înspăimânte în noaptea în care mi-am făcut curaj să scriu textul de faţă. Şi apoi, să scrii despre Piersic Jr. fără să fi văzut Sex, Drugs, Rock and Roll decât pe YouTube era un tupeu fantastic, cine mă credeam?
Când nu ai studiat jurnalismul, îi inventezi singur reguli, or prima mea regulă era ca omului despre care scriu să îi placă textul meu, ale cărui rânduri şi spaţii şi înţelesuri dintre rânduri să îl surprindă cât mai autentic.
L-am întâlnit pe Florin Piersic Jr. de două ori. Un bărbat de 46 de ani. Stătea liniştit la polul opus, privind cu un zâmbet blând către profilul lui, pe care îl adusesem cu mine, deşi el nu-l vedea, un profil compus din prejudecăţi şi din tot ce auzisem despre el. Îl priveam pe adevăratul Piersic Jr. nedumerită, uneori nici nu auzeam ce-mi spunea, îl analizam în mintea mea, iar el, în faţa nedumeririi mele, zâmbea.
La Godot, pe 30 septembrie, pozează fără mofturi, stând jos, pe podeaua de la intrarea în cafeneaua-teatru. Poartă haine largi, gri, şi alături are o sticlă cu suc de portocale. Fumează non-stop ţigări tari, din cele care se găsesc în pachete roşii. Părul îi e răvăşit, ca întotdeauna.
Inevitabil, vorbim despre ochelari. Am eu unii, iar oamenii mereu mă întreabă care-i faza cu ei. Apoi, îmi spune despre miopia lui şi despre cum a purtat ochelari până a ieşit din facultate.
Mai auzisem asta cu o zi în urmă când găsisem un monolog autodescriptiv pe care îl prezentase cândva la Cluj. Se numea Leneş, fraier, infantil. „Pentru că rebel şi nonconformist e deja un clişeu obosit“, zicea. Oare se săturase de descrierea asta sau era doar aversiunea lui faţă de clişee?
În ultima zi din septembrie, pe străzile oraşului, în maşina lui, în drum spre un restaurant din Floreasca: „Erau acolo sifoane vechi, sticle de apă minerală sau Cico, neatinse, încapsulate, nu ştiu de unde le-au adus, poate că le-au fabricat ei, dar arătau foarte autentic“.
Vorbea despre Quod erat demonstrandum (regia: Andrei Gruzsniczki), cel mai nou film în care joacă şi care a avut premiera pe 9 octombrie. Dar pe atunci încă nu o avusese. Nu puteam decât să-mi imaginez toată povestea.
Pare ironic cum nu-i deloc ieftin să reconstitui azi comunismul, deşi în comunism totul era atât de ieftin. Pentru cadrele exterioare, blocaseră o stradă şi înlocuiseră toate maşinile cu unele din acea epocă, le schimbaseră şi numerele; oameni care mai aveau prin curţi sau garaje maşini de atunci, încă funcţionale, fuseseră plătiţi să le aducă pe platoul de filmare şi primiseră roluri de figuranţi.
Despre colonelul de Securitate Alexandru Spiridon, pentru care se mai îngrăşase câteva kilograme, spune că trebuia să pară tern, lipsit de culoare. E un individ care, pentru a fi promovat de regim, nu are niciun scrupul atunci când încearcă să rezolve cazul unui tânăr matematician ce publicase, fără acordul statului, o lucrare în America.
În film, Piersic Jr. poartă mustaţă, aşa cum doar adevăraţii socialişti ştiau să poarte, iar părul lui nu mai e răvăşit, ci fixat migălos cât să nu tresară în niciun moment, niciun fir. Scriu aceste rânduri abia multe zile mai târziu, după premieră.
„Eu nu ştiu să vorbesc despre munca mea“, îmi spusese Piersic Jr. Da, poate fi regizor, dar nu profesor, mai zisese. Nu-l interesează o asemenea responsabilitate. Are senzaţia că el învaţă de la cei foarte tineri, de 20 sau 24 de ani, şi obiceiul de a merge uneori la UNATC să vadă examene, şi caută întruna oameni speciali în această generaţie nouă, ce se adaptează rapid la tot ce înseamnă viteza de azi.
„Sunt anumite lucruri în faţa cărora pot să-mi recunosc vârsta. Proiectele mele durează mai mult. Unul poate să-mi ia un an şi sunt conştient că un om de 24 de ani, cu energia de la 24 de ani, l-ar duce la capăt şi în trei luni. În acelaşi timp, eu simt cumva că sunt încă la început. De asta mă întorc mereu la studenţi. Cumva, am rămas cu sufletul acolo. S-a acumulat experienţă, am adunat lucruri care mă ajută să nu mai fiu atât de panicat, mă cunosc destul de bine, dar ştiu că dacă aş face inginereşte un calcul despre cât am învăţat în meseria asta sunt pe la 2%.“
În timp ce îl asculţi privindu-l din profil cum conduce, te gândeşti că nu pare deloc un om al generaţiei lui. Îţi dai seama că niciodată nu l-ai asociat cu actorii acelei generaţii. Poate şi din cauza nonconformismului (Atenţie, clişeu obosit!) afişat în toţi aceşti ani. Şi îţi zici în gând: „Păcat că nu sunt actriţă, m-aş fi dus la un casting de-al lui!“.
Când revin cu picioarele pe pământ, suntem deja prin Dorobanţi şi el spune ceva... „Eu vin din zona de actorie şi am simţit mereu castingul ca pe ceva umilitor. Dar trebuie făcut. Aşa funcţionează lucrurile.“ Când merge la o probă pentru un rol, îşi învaţă dinainte textul primit. La rândul lui, ca regizor, are pretenţia de la orice actor, de orice vârstă, să facă acelaşi lucru.
Piersic Jr. încă îl aşteaptă pe regizorul care să îl dea peste cap. N-ar vrea să se întâmple „la senectute“. E amuzant cum omul ăsta, văzut de cei mai mulţi ca un rebel neobosit, uriaşul enfant terrible, căruia cu greu îi ghiceşti vârsta, parcă ţine să-ţi amintească mereu: „Nu vă lăsaţi păcăliţi, nu mai sunt atât de tânăr, poate că voi uitaţi, dar eu nu!“
„Or regizorul ăsta ar trebui să mă facă să-mi plimb personajul pe stradă fără nicio jenă. Să devin ăla.“ Să-l trăiască pe ăla. Oriunde. Deşi el nu prea crede în metoda americană. Normal i se pare ca un actor să se transforme când aude Motor! şi când s-au aprins luminile pe scenă. Apoi să devină el însuşi. Sau alt personaj. Cum face el în Freak Show, unde „actorul se transformă la vedere“, de 13 ori, din profesor în cerşetor, şi în miliardar, şi în pensionar, şi în măturătoarea de la Operă, şi toate chipurile şi vocile astea te fac să râzi, şi te pun pe gânduri, căci în teatrul de azi, orice ai face, dacă nu găseşti filonul comic, va fi degeaba; omul contemporan vrea să îl faci să râdă, aşa spune Piersic Jr., care scrie, regizează şi joacă monologul ăsta, pe care se părea că eu nu-l văzusem în cea mai bună formă.
În teatru, e pe cont propriu. E ca o marcă personală, te gândeşti. În 2002, când el câştiga premiul UNITER pentru cel mai bun actor cu one man show-ul Sex, Drugs…, jucat la Green Hours, sâmbătă, şi duminică, şi luni, de fiecare dată cu sala arhiplină, cei mai mulţi dintre noi abia începeam să ne dumirim care-i faza cu teatrul independent. De fapt, mi s-a părut mereu că a început cu el, acolo, la Green.
Cu filmul, însă, e altă treabă. Bineînţeles, sunt experimentele lui, Fix Alert, Eminescu versus Eminem, Killing Time, dar la film se referă când spune: „Îmi doresc, tânjesc ca omul ăla, regizorul, să mă modifice total. Şi pentru o lună, două, cât lucrez la filmul lui, eu să nu mai am viaţă personală. Da, un regizor poate. Are datoria să facă asta. Şi cu cât are mai mulţi bani şi timp, cu atât are mai multe şanse.“
Îl întrebasem dacă se gândise vreodată să facă altceva. „De multe ori, dar când eram deja actor şi nu făceam mai nimic. Până nu m-am mişcat singur, eu n-am existat. Şi era o perioadă cu mari semne de întrebare dacă am ales corect. Mă gândeam să fac altceva, chit că mai făceam o facultate. La ora aia, mi se părea ciudat să mai fac o facultate.“
Când începuse să regizeze, ştia că mulţi vor sări pe el doar fiindcă nu studiase Regie. Acum tot ce contează e că există oameni care îl urmează. Cum sunt Paul Ipate şi Laurenţiu Bănescu, cu care a montat Tom şi Jerry, la Metropolis. Pe băieţii ăştia îi compară cu DeNiro la tinereţe. „Sunt dispuşi să facă sacrificii. Şi le fac crezând în mine. Despre asta e vorba. Nu cred că sunt mulţi care să ţină la tăvăleală. Dar pe ăia îi caut.“
Despre căutările lui Florin Piersic Jr. se pot scrie zeci de pagini. Principala lui căutare e în sine. Să nu-şi fixeze o faţă anume, o manieră actoricească. „În viaţa de toate zilele încerc să mă comport normal şi de multe ori oamenii nu-şi dau seama, dar pe ecran sau pe scenă vreau să fiu altcineva.“
Piersic Jr. e actor, regizor, producător, a tradus, scrie. Acum strânge povestiri pentru un nou volum pe care plănuieşte să-l publice în 2020. Scrie constant la biroul lui – o planşă de doi metri pe unu, care pare că stă în aer.
Şi caută opt sau zece actori care să-i dea, fără să fie plătiţi, doar pe încredere, o lună din vieţile lor şi împreună să facă un spectacol de teatru care să treacă dincolo de graniţele ţării. Nu ştie cum va ajunge acolo. Poate că un agent îl va vedea la Metropolis sau aiurea şi va găsi că e îndeajuns de plastic încât să poată fi văzut şi înţeles oriunde. „Poate că e o utopie, dar o să ajung să fac spectacolul ăsta“, spune. Şi îl crezi.
Şi tot acum lucrează la un film, despre care nu vrea să-mi vorbească. Dacă nu va ieşi nimic? I s-a mai întâmplat. Nu pare să dea vina pe bani, pe bugete. „Toate filmele pe care le-am făcut până acum au intrat, din punctul lor de vedere, în categoria sărăcie, ştii?“. Râzi şi îi dai dreptate, ce altceva poţi face?
Dar de ce ar ridica o macara dintr-o bucată de carton şi o foiţă de hârtie? La el, ori e macara, ori nu e. Nu-i mai onest să ştergi macaraua din scenariu? „Eu sunt în continuare convins că dacă, dramaturgic, povestea e solidă n-ai nevoie de nicio macara.“ Să filmezi cinstit. Să uiţi de imagine. Dacă imaginea e arsă te mai poţi lăsa furat de poveste? Pentru Florin Piersic Jr., povestea pare sfântă, povestea primează.
Când scrii despre el, ţi-e teamă să nu uiţi anumite detalii. Îţi aminteşti că obişnuieşte să stea cu spatele la geam în cafenele, ca să treacă neobservat de paparazzi, că a vrut să înveţe să cânte la tobe şi şi-a cumpărat unele electronice, pe care le-a pus de ceva vreme în dulap, dar urmele le-au rămas în parchetul din living, sau că scrie adesea în nopţi albe.
Anul trecut pe vremea asta, aflaseşi de la femeia cu care are un copil (actriţa Dorina Chiriac) că e un tată extraordinar, care vorbeşte încontinuu cu fetiţa lui de opt ani. O spune şi el. „Într-adevăr, sunt foarte apropiat de copilul meu. Nu merg să o văd în fiecare zi pe Sonia, dar ţinem legătura permanent şi încerc să am grijă. E responsabilitatea mea principală.“
Tot în fiecare zi vorbeşte cu mama lui (actriţa Tatiana Iekel). „Cu taică-meu comunic foarte bine, dar nu foarte des, pentru că ori e la Cluj, ori e plecat din ţară etc.” „Cum crezi că le e celorlalţi să trăiască lângă tine?” „Greu.“
Şi tot Dorina Chiriac, cu care avusese o relaţie de patru ani, îmi spusese cum pentru ea e vital să aibă alături tot un artist. „Noi ne-am întâlnit într-o zonă foarte OK, am şi lucrat bine împreună şi asta a contat. Era dragoste şi era admiraţie reciprocă. A însemnat mult pentru mine relaţia cu ea. Şi da, e important să pot să mă sfătuiesc cu omul de lângă mine în orice fac. Film, teatru, ce scriu. N-aş putea trăi cu o persoană care să nu aibă habar, cu un contabil, de exemplu.“ Mai reţinusem că femeia care îi e alături azi e jurnalist şi că adesea îi dă sfaturi obiective pe care el nu întotdeauna le urmează.
În urmă cu zece ani, Piersic Jr. era mai puţin receptiv atunci când primea un sfat. „Aveam convingerea că ce fac eu e bine. Ţinea de capacitatea aia de a crede orbeşte în ideile tale.“ Aşa alesese să facă din Sex, Drugs... un one man show de două ore şi 20 de minute. Omul cu care se sfătuise atunci îi spusese că nimeni nu va sta atât. Fără pauză. Dar omul ăla se înşelase.
În acei ani, după ce renunţase la sistem, demisionând din Teatrul Mic, şi începuse să joace la Green Hours, nu se gândise Wow, e incredibil, ăsta-i drumul! Incredibil i se păruse Sex, Drugs, Rock & Roll, al lui Eric Bogosian. Când îl terminase de citit în engleză, începuse imediat să traducă primul monolog.
„Şi mi-a luat foc creierul. Pur şi simplu. Trebuia să fac asta. Nu mă gândeam că o să fie apreciat sau că o să ajungă aşa departe.“ Apoi simţise „paranoia traducătorului cum că el e autorul”, şi de acolo până la a scrie nu mai e decât un pas.
Şi nu era singura lui traducere. Dorinţa lui de a scrie se hrănise din traduceri. Şi apoi, în 2009, publicase Opere cumplite, volumul unu (ed. Humanitas), din care avea să ducă unele povestiri sub formă de monolog şi în Freak Show, adăugându-le şi altele, scoase special din sertar. Avea să-şi construiască de la zero noul one man show, ca o continuare a ceea ce învăţase de la american.
Când îl întreb dacă nu i-a fost frică să facă Freak Show după Sex, Drugs..., rotocolul de fum expirat devine o şoaptă de om îngândurat. Da, i-a fost frică. „Dar nu mă cantonez într-un stil. (...) La vremea aia, pe afişul Sex, Drugs... scria ceva de genul Spectacol interzis minorilor, limbaj care ar putea afecta pe oricine. Ţinea de teritoriul ăla de teribilism, în care mă plimbam atunci. Dar îmi dau seama că nu era un teribilism agresiv. Avea un fel de naivitate. Şi de asta sunt nostalgic şi cu Fix Alert, de exemplu.“ Îşi caută pe bancheta din spate a maşinii telefonul. „Da, baby, ce faci?“
Într-o seară, pe când eram la Iaşi, am primit un e-mail de la editura Humanitas, în care îmi trimiteau cărţile lui Piersic Jr., greu de găsit azi în librării. Era acolo şi romanul Romantic Porno (2011), pe care încă nu-l citisem.
Şi pentru că protagonistul e chiar un actor cu alură de sex symbol, am început să-l caut în el pe adevăratul actor. Încercam să deficţionalizez o ficţiune, ca într-un joc de-a literatura. Un autor codifică un mesaj. De obicei, decodificările sunt departe de adevăr, şi iată de ce nu-şi vor găsi locul aici.
Trec 232 de minute, cât tot atâtea pagini, trăgând după ele un actor misterios, o fată cu numele Sophia, un narator îndrăgostit de ea, coşmaruri ce-ţi pot bântui somnul după ce ai închis cartea, o nebună cât suma tuturor nebunelor pe care un autor ar vrea să se răzbune, un Casanova întors şi muribund, să-i zicem Cavanosa, şi multe alte invenţii care dau o petrecere cât o noapte întreagă în camera ta de hotel.
„Mă atrage să văd că am reuşit să inventez ceva, că am creat ceva. Nu mi se pare pierdută ziua în care am scris măcar o parte dintr-o poveste. Chiar şi trei rânduri din care cândva o să brodez un text. Cel mai bine e când am carneţel. Căci o idee o uiţi dacă nu o scrii“, îmi spusese Florin Piersic Jr. spre sfârşitul întâlnirii noastre de la sfârşitul lui septembrie.
El are carneţel, şi foi volante, şi telefon, în ultimă instanţă. În cazul lui, scrisul pare mai mult decât un joc. Într-un interviu, cândva, spusese că i-ar plăcea ca lumea să-şi amintească de el ca de autorul Operelor cumplite.
Îmi povesteşte cum a scris un scenariu, în urmă cu şapte ani („La care încă ţin şi pe care sper să îl fac!“, zicea), în două zile, într-o cabană de lângă Cluj. El crede că există locuri în care inspiraţia te poate găsi mai uşor.
„Acolo stă taică-meu şi îmi amintesc că eram cu Sonia, era foarte mică, avea un an şi ceva. Noaptea, toţi dormeau, iar eu scriam pe laptop. Era linişte, eram în munţi.“
La fel de rupt de lume scrisese şi câteva capitole din Romantic Porno, într-o vacanţă în Spania. Pusese totul „pe seama energiei care face să ţi se mişte degetele singure şi să mergi, să mergi, să nu te opreşti.” Crede că sunt momente rare în viaţa oricărui om şi trebuie să învăţăm să le recunoaştem.
În această vară, nu a plecat în nicio vacanţă, a rămas în Bucureşti pentru un proiect de film din care, între timp, s-a retras. Îmi vorbeşte despre puterea de a recunoaşte un eşec.
Când are timp, iese cu bicicleta în parcul Tineretului, alteori îşi ia o geantă şi face drumuri lungi, unde are treabă. Nu a făcut niciodată un sport de performanţă. Doar de plăcere. Baschet, înot, mai multe, dar niciodată fotbal. Orice ţine de fotbal lipseşte cu desăvârşire din biografia lui.
Ziceam că odată încercase să înveţe să cânte la tobe. Adevărul e că nu ştie să cânte la niciun instrument. Doar câteva ritmuri la tobe şi vagi noţiuni de pian.
„Am pierdut vremea când eram mic. Am fost leneş, fraier, infantil, cum ziceam.“ Aflu apoi că, pe la zece ani, avusese o profesoară de pian aproape un an. O tânără îmbrăcată bătrânicios şi mirosind a naftalină; avea să-l îndepărteze definitiv de pian.
„Maică-mea făcuse un efort supra-omenesc să aducă o pianină în casă, o costase nişte economii. Asta a fost, a rămas doar o mobilă. Dar eu la vârsta aia nu-mi amintesc să fi vrut performanţă. Atât cât pot, încerc să fac performanţă azi.“
Şi dacă i-aş fi cerut să enumere cele mai valoroase trei întâmplări din viaţa lui? Bineînţeles, prima ar fi fost naşterea Soniei. Chiar aşa a început.
„Apoi, a doua ar fi când m-am căsătorit, în 2000, pentru că acest gest, imbecil şi necugetat, a avut repercusiuni în anii care au urmat şi am putut să mă maturizez. Deci până la urmă idioţenia gestului a avut o valoare.“
„Ce fel de repercusiuni?“, îl întreb, amintindu-mi că fusese însurat doar pentru scurt timp. „Grave“, vine răspunsul lui, rostit rapid, cu aceeaşi voce blândă, şi gravă, ca o şoaptă care-ţi dezvăluie un secret.
Îmi dădeam seama că vocea lui Piersic Jr., indiferent ce ar spune, poartă un mesaj subînţeles de tipul Uite despre ce e vorba, dar rămâne între noi.
„Deşi după un an am divorţat, anul ăla a fost îndeajuns de complicat pentru mine, încât să mă trezesc la realitate. Aveam nevoie de duşul ăsta rece, ştii? A fost ca o sută de mii de găleţi cu apă şi a participat la o experienţă de viaţă la care eram corigent.“
Şi a treia întâmplare? Freak Show. „Ar fi putut fi perceput de unii ca o supă încălzită de Sex, Drugs, Rock and roll, dar a devenit în mai puţin de-un an mai mult de atât. Chiar e o călătorie mişto.“ Una în care râzi cu lacrimi şi plângi cu dinţi, căci Piersic Jr. e dintre oamenii de teatru care pornesc de la ideea Să-i fac să râdă, dacă vreau să-i fac să plângă.
Îl ascultasem ore bune, privindu-i uneori tatuajele. „Fac parte din perioada teribilistă, ei i se datorează. Mă înţeleg bine cu ele, dar mă împiedică să fac anumite roluri.“
Florin Piersic Jr. îşi delimitează perioadele după cum urmează. Copilărie – până la 20 de ani. Perioada de somn profund – între 20 şi 30 de ani.
„O letargie urmată de un fel de trezire lentă la realitate. Nu-mi mai permit la ora asta să fac lucruri care să rămână doar în sertar, ştii? Altădată ziceam: Nu contează, o să fac proiectul ăla, o să-l filmez şi o să-l ţin doar pentru mine. Nu e o cale. Să-ţi asumi toate riscurile. Să fii înjurat, să fii blamat. Killing Time are nişte scene care îi afectează pe unii, nu te duci acolo, nu ai voie, ba da, am voie, am voie să fac orice şi trebuie să-mi asum riscurile. Faza e că nu mai ţine de teribilism. Eu zic că am ieşit din zona aia. Filmul e mult mai matur faţă de Fix Alert.“
Apoi, îmi împrumutase DVD-ul. Mie Killing Time (2012) mi se păruse un film al bărbaţilor, unde nu prea era loc pentru doamne sau pentru copii. Dar nu mai ţinea de teribilism.
Şi astfel s-a întâmplat să-mi petrec ziua în care împlineam 28 de ani cu Piersic Jr. şi să împărţim o felie de tort de ciocolată, într-un restaurant din Floreasca. Deşi uitasem şi că e ziua mea şi că mereu avusesem superstiţia cu nicio aniversare fără o bucată de tort.
Iar Piersic Jr. nici măcar nu ştia toate astea. La fel cum eu nu ştiam dacă înţelesesem cu adevărat ceva din Piersic Jr. Se scriseseră atâtea şi atâtea pagini despre el, cu toată reticenţa lui în faţa jurnaliştilor. Apoi, mai erau paginile scrise de el însuşi. Odată, pe când îşi scria romanul, nu mai ieşise vreo zece zile din casă. Acum îmi pare că sunt tot atâtea feluri de a scrie despre Piersic Jr. câte pagini despre el s-au scris. Şi câte vor urma.
Revista The ONE, noiembrie 2014
02 decembrie 2014
Alina Vîlcan (Editor coordonator The ONE)
Portret al artistului la maturitate
Trecuseră câteva zile de când îl cunoscusem pe Piersic Jr. Între timp, plecasem la Iaşi, la un festival de literatură, şi îmi ţineam telefonul fără sunet. Nu auzisem când mă sunase. I-am telefonat înapoi peste câteva ore.
„Te sun eu peste o oră, OK?”, mi-a spus cu o voce blândă, abia şoptită, pe care nu-i uşor să o urmăreşti la telefon. Dar haide, recunoaşte, e vocea aia a lui, a naibii de senzuală, pentru care orice femeie şi-ar încorda auzul.
Peste exact o oră, a sunat din nou. Voia doar să-mi spună că-i pare rău, nu era mulţumit de cum ieşise Freak Show în seara în care îl văzusem la Godot Cafe-Teatru. Mai auzisem asta în culise, după spectacol, când mersesem să-i returnez DVD-ul cu Killing Time, filmul lui pe care nu îl văzusem până nu mi-l împrumutase. (Dacă veţi căuta acest DVD, îl veţi găsi doar în Germania!)
Nici acolo, în cabina miniaturală, nu ştiusem ce să-i spun. Nu ştiam nici acum. M-am aşezat pe un fotoliu din recepţia hotelului. Continuam să-l ascult pe primul actor care se scuza pentru cum jucase într-o seară în care îl văzusem pe scenă.
Am închis telefonul şi am ieşit din hotel râzând de una singură. În toţi aceşti ani, cunoscusem atâţia actori care ar fi avut motive mult mai întemeiate să mă caute ca să-mi spună asta – debutanţi, blazaţi, îndoielnic talentaţi, fusesem spectatorul atâtor piese care până şi pe mine mă dezamăgiseră (căci e mai greu să fii dezamăgit de un domeniu pe care nu îl stăpâneşti cu adevărat), dar niciunul dintre ei nu o făcuse.
A fost momentul în care am avut impresia că încep să înţeleg ceva din Florin Piersic Jr. Destul de puţin, dar era un început. Văzut de aproape, perfecţionismul lui, cunoscut publicului larg mai degrabă sub forma Piersic Jr. e nebun, devenea în ochii mei trăsătură definitorie, care îl făcea, în acelaşi timp, puternic şi vulnerabil, şarmant şi nesigur, artist până în măduva oaselor şi om obişnuit care îşi recunoaşte slăbiciunile.
Dar chiar acest perfecţionism avea să mă înspăimânte în noaptea în care mi-am făcut curaj să scriu textul de faţă. Şi apoi, să scrii despre Piersic Jr. fără să fi văzut Sex, Drugs, Rock and Roll decât pe YouTube era un tupeu fantastic, cine mă credeam?
Când nu ai studiat jurnalismul, îi inventezi singur reguli, or prima mea regulă era ca omului despre care scriu să îi placă textul meu, ale cărui rânduri şi spaţii şi înţelesuri dintre rânduri să îl surprindă cât mai autentic.
L-am întâlnit pe Florin Piersic Jr. de două ori. Un bărbat de 46 de ani. Stătea liniştit la polul opus, privind cu un zâmbet blând către profilul lui, pe care îl adusesem cu mine, deşi el nu-l vedea, un profil compus din prejudecăţi şi din tot ce auzisem despre el. Îl priveam pe adevăratul Piersic Jr. nedumerită, uneori nici nu auzeam ce-mi spunea, îl analizam în mintea mea, iar el, în faţa nedumeririi mele, zâmbea.
La Godot, pe 30 septembrie, pozează fără mofturi, stând jos, pe podeaua de la intrarea în cafeneaua-teatru. Poartă haine largi, gri, şi alături are o sticlă cu suc de portocale. Fumează non-stop ţigări tari, din cele care se găsesc în pachete roşii. Părul îi e răvăşit, ca întotdeauna.
Inevitabil, vorbim despre ochelari. Am eu unii, iar oamenii mereu mă întreabă care-i faza cu ei. Apoi, îmi spune despre miopia lui şi despre cum a purtat ochelari până a ieşit din facultate.
Mai auzisem asta cu o zi în urmă când găsisem un monolog autodescriptiv pe care îl prezentase cândva la Cluj. Se numea Leneş, fraier, infantil. „Pentru că rebel şi nonconformist e deja un clişeu obosit“, zicea. Oare se săturase de descrierea asta sau era doar aversiunea lui faţă de clişee?
În ultima zi din septembrie, pe străzile oraşului, în maşina lui, în drum spre un restaurant din Floreasca: „Erau acolo sifoane vechi, sticle de apă minerală sau Cico, neatinse, încapsulate, nu ştiu de unde le-au adus, poate că le-au fabricat ei, dar arătau foarte autentic“.
Vorbea despre Quod erat demonstrandum (regia: Andrei Gruzsniczki), cel mai nou film în care joacă şi care a avut premiera pe 9 octombrie. Dar pe atunci încă nu o avusese. Nu puteam decât să-mi imaginez toată povestea.
Pare ironic cum nu-i deloc ieftin să reconstitui azi comunismul, deşi în comunism totul era atât de ieftin. Pentru cadrele exterioare, blocaseră o stradă şi înlocuiseră toate maşinile cu unele din acea epocă, le schimbaseră şi numerele; oameni care mai aveau prin curţi sau garaje maşini de atunci, încă funcţionale, fuseseră plătiţi să le aducă pe platoul de filmare şi primiseră roluri de figuranţi.
Despre colonelul de Securitate Alexandru Spiridon, pentru care se mai îngrăşase câteva kilograme, spune că trebuia să pară tern, lipsit de culoare. E un individ care, pentru a fi promovat de regim, nu are niciun scrupul atunci când încearcă să rezolve cazul unui tânăr matematician ce publicase, fără acordul statului, o lucrare în America.
În film, Piersic Jr. poartă mustaţă, aşa cum doar adevăraţii socialişti ştiau să poarte, iar părul lui nu mai e răvăşit, ci fixat migălos cât să nu tresară în niciun moment, niciun fir. Scriu aceste rânduri abia multe zile mai târziu, după premieră.
„Eu nu ştiu să vorbesc despre munca mea“, îmi spusese Piersic Jr. Da, poate fi regizor, dar nu profesor, mai zisese. Nu-l interesează o asemenea responsabilitate. Are senzaţia că el învaţă de la cei foarte tineri, de 20 sau 24 de ani, şi obiceiul de a merge uneori la UNATC să vadă examene, şi caută întruna oameni speciali în această generaţie nouă, ce se adaptează rapid la tot ce înseamnă viteza de azi.
„Sunt anumite lucruri în faţa cărora pot să-mi recunosc vârsta. Proiectele mele durează mai mult. Unul poate să-mi ia un an şi sunt conştient că un om de 24 de ani, cu energia de la 24 de ani, l-ar duce la capăt şi în trei luni. În acelaşi timp, eu simt cumva că sunt încă la început. De asta mă întorc mereu la studenţi. Cumva, am rămas cu sufletul acolo. S-a acumulat experienţă, am adunat lucruri care mă ajută să nu mai fiu atât de panicat, mă cunosc destul de bine, dar ştiu că dacă aş face inginereşte un calcul despre cât am învăţat în meseria asta sunt pe la 2%.“
În timp ce îl asculţi privindu-l din profil cum conduce, te gândeşti că nu pare deloc un om al generaţiei lui. Îţi dai seama că niciodată nu l-ai asociat cu actorii acelei generaţii. Poate şi din cauza nonconformismului (Atenţie, clişeu obosit!) afişat în toţi aceşti ani. Şi îţi zici în gând: „Păcat că nu sunt actriţă, m-aş fi dus la un casting de-al lui!“.
Când revin cu picioarele pe pământ, suntem deja prin Dorobanţi şi el spune ceva... „Eu vin din zona de actorie şi am simţit mereu castingul ca pe ceva umilitor. Dar trebuie făcut. Aşa funcţionează lucrurile.“ Când merge la o probă pentru un rol, îşi învaţă dinainte textul primit. La rândul lui, ca regizor, are pretenţia de la orice actor, de orice vârstă, să facă acelaşi lucru.
Piersic Jr. încă îl aşteaptă pe regizorul care să îl dea peste cap. N-ar vrea să se întâmple „la senectute“. E amuzant cum omul ăsta, văzut de cei mai mulţi ca un rebel neobosit, uriaşul enfant terrible, căruia cu greu îi ghiceşti vârsta, parcă ţine să-ţi amintească mereu: „Nu vă lăsaţi păcăliţi, nu mai sunt atât de tânăr, poate că voi uitaţi, dar eu nu!“
„Or regizorul ăsta ar trebui să mă facă să-mi plimb personajul pe stradă fără nicio jenă. Să devin ăla.“ Să-l trăiască pe ăla. Oriunde. Deşi el nu prea crede în metoda americană. Normal i se pare ca un actor să se transforme când aude Motor! şi când s-au aprins luminile pe scenă. Apoi să devină el însuşi. Sau alt personaj. Cum face el în Freak Show, unde „actorul se transformă la vedere“, de 13 ori, din profesor în cerşetor, şi în miliardar, şi în pensionar, şi în măturătoarea de la Operă, şi toate chipurile şi vocile astea te fac să râzi, şi te pun pe gânduri, căci în teatrul de azi, orice ai face, dacă nu găseşti filonul comic, va fi degeaba; omul contemporan vrea să îl faci să râdă, aşa spune Piersic Jr., care scrie, regizează şi joacă monologul ăsta, pe care se părea că eu nu-l văzusem în cea mai bună formă.
În teatru, e pe cont propriu. E ca o marcă personală, te gândeşti. În 2002, când el câştiga premiul UNITER pentru cel mai bun actor cu one man show-ul Sex, Drugs…, jucat la Green Hours, sâmbătă, şi duminică, şi luni, de fiecare dată cu sala arhiplină, cei mai mulţi dintre noi abia începeam să ne dumirim care-i faza cu teatrul independent. De fapt, mi s-a părut mereu că a început cu el, acolo, la Green.
Cu filmul, însă, e altă treabă. Bineînţeles, sunt experimentele lui, Fix Alert, Eminescu versus Eminem, Killing Time, dar la film se referă când spune: „Îmi doresc, tânjesc ca omul ăla, regizorul, să mă modifice total. Şi pentru o lună, două, cât lucrez la filmul lui, eu să nu mai am viaţă personală. Da, un regizor poate. Are datoria să facă asta. Şi cu cât are mai mulţi bani şi timp, cu atât are mai multe şanse.“
Îl întrebasem dacă se gândise vreodată să facă altceva. „De multe ori, dar când eram deja actor şi nu făceam mai nimic. Până nu m-am mişcat singur, eu n-am existat. Şi era o perioadă cu mari semne de întrebare dacă am ales corect. Mă gândeam să fac altceva, chit că mai făceam o facultate. La ora aia, mi se părea ciudat să mai fac o facultate.“
Când începuse să regizeze, ştia că mulţi vor sări pe el doar fiindcă nu studiase Regie. Acum tot ce contează e că există oameni care îl urmează. Cum sunt Paul Ipate şi Laurenţiu Bănescu, cu care a montat Tom şi Jerry, la Metropolis. Pe băieţii ăştia îi compară cu DeNiro la tinereţe. „Sunt dispuşi să facă sacrificii. Şi le fac crezând în mine. Despre asta e vorba. Nu cred că sunt mulţi care să ţină la tăvăleală. Dar pe ăia îi caut.“
Despre căutările lui Florin Piersic Jr. se pot scrie zeci de pagini. Principala lui căutare e în sine. Să nu-şi fixeze o faţă anume, o manieră actoricească. „În viaţa de toate zilele încerc să mă comport normal şi de multe ori oamenii nu-şi dau seama, dar pe ecran sau pe scenă vreau să fiu altcineva.“
Piersic Jr. e actor, regizor, producător, a tradus, scrie. Acum strânge povestiri pentru un nou volum pe care plănuieşte să-l publice în 2020. Scrie constant la biroul lui – o planşă de doi metri pe unu, care pare că stă în aer.
Şi caută opt sau zece actori care să-i dea, fără să fie plătiţi, doar pe încredere, o lună din vieţile lor şi împreună să facă un spectacol de teatru care să treacă dincolo de graniţele ţării. Nu ştie cum va ajunge acolo. Poate că un agent îl va vedea la Metropolis sau aiurea şi va găsi că e îndeajuns de plastic încât să poată fi văzut şi înţeles oriunde. „Poate că e o utopie, dar o să ajung să fac spectacolul ăsta“, spune. Şi îl crezi.
Şi tot acum lucrează la un film, despre care nu vrea să-mi vorbească. Dacă nu va ieşi nimic? I s-a mai întâmplat. Nu pare să dea vina pe bani, pe bugete. „Toate filmele pe care le-am făcut până acum au intrat, din punctul lor de vedere, în categoria sărăcie, ştii?“. Râzi şi îi dai dreptate, ce altceva poţi face?
Dar de ce ar ridica o macara dintr-o bucată de carton şi o foiţă de hârtie? La el, ori e macara, ori nu e. Nu-i mai onest să ştergi macaraua din scenariu? „Eu sunt în continuare convins că dacă, dramaturgic, povestea e solidă n-ai nevoie de nicio macara.“ Să filmezi cinstit. Să uiţi de imagine. Dacă imaginea e arsă te mai poţi lăsa furat de poveste? Pentru Florin Piersic Jr., povestea pare sfântă, povestea primează.
Când scrii despre el, ţi-e teamă să nu uiţi anumite detalii. Îţi aminteşti că obişnuieşte să stea cu spatele la geam în cafenele, ca să treacă neobservat de paparazzi, că a vrut să înveţe să cânte la tobe şi şi-a cumpărat unele electronice, pe care le-a pus de ceva vreme în dulap, dar urmele le-au rămas în parchetul din living, sau că scrie adesea în nopţi albe.
Anul trecut pe vremea asta, aflaseşi de la femeia cu care are un copil (actriţa Dorina Chiriac) că e un tată extraordinar, care vorbeşte încontinuu cu fetiţa lui de opt ani. O spune şi el. „Într-adevăr, sunt foarte apropiat de copilul meu. Nu merg să o văd în fiecare zi pe Sonia, dar ţinem legătura permanent şi încerc să am grijă. E responsabilitatea mea principală.“
Tot în fiecare zi vorbeşte cu mama lui (actriţa Tatiana Iekel). „Cu taică-meu comunic foarte bine, dar nu foarte des, pentru că ori e la Cluj, ori e plecat din ţară etc.” „Cum crezi că le e celorlalţi să trăiască lângă tine?” „Greu.“
Şi tot Dorina Chiriac, cu care avusese o relaţie de patru ani, îmi spusese cum pentru ea e vital să aibă alături tot un artist. „Noi ne-am întâlnit într-o zonă foarte OK, am şi lucrat bine împreună şi asta a contat. Era dragoste şi era admiraţie reciprocă. A însemnat mult pentru mine relaţia cu ea. Şi da, e important să pot să mă sfătuiesc cu omul de lângă mine în orice fac. Film, teatru, ce scriu. N-aş putea trăi cu o persoană care să nu aibă habar, cu un contabil, de exemplu.“ Mai reţinusem că femeia care îi e alături azi e jurnalist şi că adesea îi dă sfaturi obiective pe care el nu întotdeauna le urmează.
În urmă cu zece ani, Piersic Jr. era mai puţin receptiv atunci când primea un sfat. „Aveam convingerea că ce fac eu e bine. Ţinea de capacitatea aia de a crede orbeşte în ideile tale.“ Aşa alesese să facă din Sex, Drugs... un one man show de două ore şi 20 de minute. Omul cu care se sfătuise atunci îi spusese că nimeni nu va sta atât. Fără pauză. Dar omul ăla se înşelase.
În acei ani, după ce renunţase la sistem, demisionând din Teatrul Mic, şi începuse să joace la Green Hours, nu se gândise Wow, e incredibil, ăsta-i drumul! Incredibil i se păruse Sex, Drugs, Rock & Roll, al lui Eric Bogosian. Când îl terminase de citit în engleză, începuse imediat să traducă primul monolog.
„Şi mi-a luat foc creierul. Pur şi simplu. Trebuia să fac asta. Nu mă gândeam că o să fie apreciat sau că o să ajungă aşa departe.“ Apoi simţise „paranoia traducătorului cum că el e autorul”, şi de acolo până la a scrie nu mai e decât un pas.
Şi nu era singura lui traducere. Dorinţa lui de a scrie se hrănise din traduceri. Şi apoi, în 2009, publicase Opere cumplite, volumul unu (ed. Humanitas), din care avea să ducă unele povestiri sub formă de monolog şi în Freak Show, adăugându-le şi altele, scoase special din sertar. Avea să-şi construiască de la zero noul one man show, ca o continuare a ceea ce învăţase de la american.
Când îl întreb dacă nu i-a fost frică să facă Freak Show după Sex, Drugs..., rotocolul de fum expirat devine o şoaptă de om îngândurat. Da, i-a fost frică. „Dar nu mă cantonez într-un stil. (...) La vremea aia, pe afişul Sex, Drugs... scria ceva de genul Spectacol interzis minorilor, limbaj care ar putea afecta pe oricine. Ţinea de teritoriul ăla de teribilism, în care mă plimbam atunci. Dar îmi dau seama că nu era un teribilism agresiv. Avea un fel de naivitate. Şi de asta sunt nostalgic şi cu Fix Alert, de exemplu.“ Îşi caută pe bancheta din spate a maşinii telefonul. „Da, baby, ce faci?“
Într-o seară, pe când eram la Iaşi, am primit un e-mail de la editura Humanitas, în care îmi trimiteau cărţile lui Piersic Jr., greu de găsit azi în librării. Era acolo şi romanul Romantic Porno (2011), pe care încă nu-l citisem.
Şi pentru că protagonistul e chiar un actor cu alură de sex symbol, am început să-l caut în el pe adevăratul actor. Încercam să deficţionalizez o ficţiune, ca într-un joc de-a literatura. Un autor codifică un mesaj. De obicei, decodificările sunt departe de adevăr, şi iată de ce nu-şi vor găsi locul aici.
Trec 232 de minute, cât tot atâtea pagini, trăgând după ele un actor misterios, o fată cu numele Sophia, un narator îndrăgostit de ea, coşmaruri ce-ţi pot bântui somnul după ce ai închis cartea, o nebună cât suma tuturor nebunelor pe care un autor ar vrea să se răzbune, un Casanova întors şi muribund, să-i zicem Cavanosa, şi multe alte invenţii care dau o petrecere cât o noapte întreagă în camera ta de hotel.
„Mă atrage să văd că am reuşit să inventez ceva, că am creat ceva. Nu mi se pare pierdută ziua în care am scris măcar o parte dintr-o poveste. Chiar şi trei rânduri din care cândva o să brodez un text. Cel mai bine e când am carneţel. Căci o idee o uiţi dacă nu o scrii“, îmi spusese Florin Piersic Jr. spre sfârşitul întâlnirii noastre de la sfârşitul lui septembrie.
El are carneţel, şi foi volante, şi telefon, în ultimă instanţă. În cazul lui, scrisul pare mai mult decât un joc. Într-un interviu, cândva, spusese că i-ar plăcea ca lumea să-şi amintească de el ca de autorul Operelor cumplite.
Îmi povesteşte cum a scris un scenariu, în urmă cu şapte ani („La care încă ţin şi pe care sper să îl fac!“, zicea), în două zile, într-o cabană de lângă Cluj. El crede că există locuri în care inspiraţia te poate găsi mai uşor.
„Acolo stă taică-meu şi îmi amintesc că eram cu Sonia, era foarte mică, avea un an şi ceva. Noaptea, toţi dormeau, iar eu scriam pe laptop. Era linişte, eram în munţi.“
La fel de rupt de lume scrisese şi câteva capitole din Romantic Porno, într-o vacanţă în Spania. Pusese totul „pe seama energiei care face să ţi se mişte degetele singure şi să mergi, să mergi, să nu te opreşti.” Crede că sunt momente rare în viaţa oricărui om şi trebuie să învăţăm să le recunoaştem.
În această vară, nu a plecat în nicio vacanţă, a rămas în Bucureşti pentru un proiect de film din care, între timp, s-a retras. Îmi vorbeşte despre puterea de a recunoaşte un eşec.
Când are timp, iese cu bicicleta în parcul Tineretului, alteori îşi ia o geantă şi face drumuri lungi, unde are treabă. Nu a făcut niciodată un sport de performanţă. Doar de plăcere. Baschet, înot, mai multe, dar niciodată fotbal. Orice ţine de fotbal lipseşte cu desăvârşire din biografia lui.
Ziceam că odată încercase să înveţe să cânte la tobe. Adevărul e că nu ştie să cânte la niciun instrument. Doar câteva ritmuri la tobe şi vagi noţiuni de pian.
„Am pierdut vremea când eram mic. Am fost leneş, fraier, infantil, cum ziceam.“ Aflu apoi că, pe la zece ani, avusese o profesoară de pian aproape un an. O tânără îmbrăcată bătrânicios şi mirosind a naftalină; avea să-l îndepărteze definitiv de pian.
„Maică-mea făcuse un efort supra-omenesc să aducă o pianină în casă, o costase nişte economii. Asta a fost, a rămas doar o mobilă. Dar eu la vârsta aia nu-mi amintesc să fi vrut performanţă. Atât cât pot, încerc să fac performanţă azi.“
Şi dacă i-aş fi cerut să enumere cele mai valoroase trei întâmplări din viaţa lui? Bineînţeles, prima ar fi fost naşterea Soniei. Chiar aşa a început.
„Apoi, a doua ar fi când m-am căsătorit, în 2000, pentru că acest gest, imbecil şi necugetat, a avut repercusiuni în anii care au urmat şi am putut să mă maturizez. Deci până la urmă idioţenia gestului a avut o valoare.“
„Ce fel de repercusiuni?“, îl întreb, amintindu-mi că fusese însurat doar pentru scurt timp. „Grave“, vine răspunsul lui, rostit rapid, cu aceeaşi voce blândă, şi gravă, ca o şoaptă care-ţi dezvăluie un secret.
Îmi dădeam seama că vocea lui Piersic Jr., indiferent ce ar spune, poartă un mesaj subînţeles de tipul Uite despre ce e vorba, dar rămâne între noi.
„Deşi după un an am divorţat, anul ăla a fost îndeajuns de complicat pentru mine, încât să mă trezesc la realitate. Aveam nevoie de duşul ăsta rece, ştii? A fost ca o sută de mii de găleţi cu apă şi a participat la o experienţă de viaţă la care eram corigent.“
Şi a treia întâmplare? Freak Show. „Ar fi putut fi perceput de unii ca o supă încălzită de Sex, Drugs, Rock and roll, dar a devenit în mai puţin de-un an mai mult de atât. Chiar e o călătorie mişto.“ Una în care râzi cu lacrimi şi plângi cu dinţi, căci Piersic Jr. e dintre oamenii de teatru care pornesc de la ideea Să-i fac să râdă, dacă vreau să-i fac să plângă.
Îl ascultasem ore bune, privindu-i uneori tatuajele. „Fac parte din perioada teribilistă, ei i se datorează. Mă înţeleg bine cu ele, dar mă împiedică să fac anumite roluri.“
Florin Piersic Jr. îşi delimitează perioadele după cum urmează. Copilărie – până la 20 de ani. Perioada de somn profund – între 20 şi 30 de ani.
„O letargie urmată de un fel de trezire lentă la realitate. Nu-mi mai permit la ora asta să fac lucruri care să rămână doar în sertar, ştii? Altădată ziceam: Nu contează, o să fac proiectul ăla, o să-l filmez şi o să-l ţin doar pentru mine. Nu e o cale. Să-ţi asumi toate riscurile. Să fii înjurat, să fii blamat. Killing Time are nişte scene care îi afectează pe unii, nu te duci acolo, nu ai voie, ba da, am voie, am voie să fac orice şi trebuie să-mi asum riscurile. Faza e că nu mai ţine de teribilism. Eu zic că am ieşit din zona aia. Filmul e mult mai matur faţă de Fix Alert.“
Apoi, îmi împrumutase DVD-ul. Mie Killing Time (2012) mi se păruse un film al bărbaţilor, unde nu prea era loc pentru doamne sau pentru copii. Dar nu mai ţinea de teribilism.
Şi astfel s-a întâmplat să-mi petrec ziua în care împlineam 28 de ani cu Piersic Jr. şi să împărţim o felie de tort de ciocolată, într-un restaurant din Floreasca. Deşi uitasem şi că e ziua mea şi că mereu avusesem superstiţia cu nicio aniversare fără o bucată de tort.
Iar Piersic Jr. nici măcar nu ştia toate astea. La fel cum eu nu ştiam dacă înţelesesem cu adevărat ceva din Piersic Jr. Se scriseseră atâtea şi atâtea pagini despre el, cu toată reticenţa lui în faţa jurnaliştilor. Apoi, mai erau paginile scrise de el însuşi. Odată, pe când îşi scria romanul, nu mai ieşise vreo zece zile din casă. Acum îmi pare că sunt tot atâtea feluri de a scrie despre Piersic Jr. câte pagini despre el s-au scris. Şi câte vor urma.
Revista The ONE, noiembrie 2014
STAGIUNEA TEATRALA 2013-2014
Lansatà cu sprijinul Institutului Cultural Roman,
STAGIUNEA TEATRULUI ROMÂNESC ÎN CANADA
SÀRBÀTORESTE 4 ANI ÎN LUNA MAI
TANIA FILIP şi FLORIN ZAMFIRESCU vor susţine 2 reprezentaţii cu spectacolul
„DOI PE O BANCÀ” de A. Ghelman
De la Teatrul METROPOLIS la Montréal şi Toronto
În perioada 24 – 28 aprilie 2014, în cadrul turneului care va începe la MONTRÉAL, vineri, 25 aprilie 2014, orele 19.30, la sala Pavillon de l`Entrepôt (2901, boul St.-Joseph, Lachine) şi se va încheia la TORONTO, duminică, 27 aprilie 2014, orele 18.00, la Sala Kobayashi a Centrului Cultural Canadiano-Japonez (6, Garamond Court, Toronto) va avea întâlnirea cu cei doi actori români.
Turneul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor și Limba Română, în parteneriat cu Asociaţia ROCADE din Montreal şi Teatrul METROPOLIS din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei României în Canada, cu sediul la Ottawa şi al Consulatelor generale din Montréal şi Toronto.
Cu această ocazie sunt sărbătoriţi 4 ani de la lansarea acestui proiect cu totul special în cadrul comunităţilor româneşti din afara ţării, unic prin faptul că a prezentat constant, din mai 2010, spectacole de teatru invitate de la cele mai prestigioase teatre din România: Teatrul Naţional, BULANDRA, METROPOLIS, NOTTARA, Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti şi Teatrul „George Ciprian” din Buzău.
Ritmicitatea acestor spectacole este o importantă proba de rezistenţă în special în aceşti ultimi 4 ani. Bilanţul profesional la zi însumează 60 de reprezentaţii de teatru (la Montréal, Québec, Toronto). În cei 8 ani de existenţă, Association ROCADE a organizat în Canada 7 ediţii ale festivalului în aer liber EUROfEST în Parcul Jean-Drapeau de la Montréal, 2 spectacole de dans şi muzică contemporană, 2 concerte de muzică urbană, 6 concerte de muzică a corifeilor contemporani, 8 ediţii ale festivalului de film românesc la Montréal, Québec şi Toronto, activitaţi care întreţin permanent viu spiritul românesc, care promovează cultura şi limba română în Canada.
De asemenea, Association ROCADE promovează parteneriate cu instituţii şi organizaţii culturale şi profesionale canadiene şi franceze, în cadrul unor schimburi culturale româno-canadiene care au avut loc în Canada şi în România (2007 - participarea profesoarei-vocaliste canadiene Jeri Brown la Transilvania Jazz Festival; 2008, 2009, 2010, 2011 - Cinema Politica International Film Festival la Cluj, Iaşi, Bucureşti; 2012 - Covor roşu la filmul canadian de limbă franceză la Bucureşti), dar şi 2008, 2013 - Festivalul Filmului Românesc în Aquitaine( Arcachon - Bordeaux – Biarritz, Franţa).
Comunitatea românească din oraşele Montréal, Québec, Ottawa şi Toronto se ridică după estimările „Statistique Canada” la peste 200.000 de persoane.
Parteneri media: Romanian Global News – agenţia de presă a românilor de pretutindeni, „Pagini Româneşti” şi „Impact” – ziare româneşti din Montreal, „Faptu`Divers” - ziar românesc din Toronto, „Agenda românească” – ziar românesc din Kitchener.
Informaţii suplimentare: INFO@ASSOCIATIONROCADE.CA/ WWW.ASSOCIATIONROCADE.CA
Association ROCADE mulţumeşte cu această ocazie tuturor celor care au crezut în acest proiect şi îl sprijină astfel încât să beneficiem de privilegiul acestor întâlniri nepreţuite!
*Spectacolul FLORIN PIERSIC... pur si simplu
(HOINARIND PRINTRE AMINTIRI)
- Vineri, 26 aprilie 2013, ora 19.30
(2901 boul St.-Joseph, Lachine, H8S 4B7)
- Duminica, 28 aprilie 2013, ora 18.00
(6 Garamond Court, Toronto, M3C 1Z5)
*SOLD OUT*
Spectacol de comedie
UN BARBAT SI MAI MULTE FEMEI
Sambata, 23 martie 2013, ora 19.00
Pavillon de L'Entrepot
2901 boul St.-Joseph, Lachine, H8S 4B7
Duminica, 24 martie 2013, ora 18.00
Japanese Canadian Cultural Centre
6 Garamond Court, Toronto, M3C 1Z5
Intr-o societate in care barbatii inca se mai intreaba "ce-si doresc femeile", exceptionalii actori Magda Catone si Claudiu Bleont ne fac sa descoperim secretul eternului feminin. Gavrunski, personajul mascului, interpretat magistral de Claudiu Bleont, cunoaste femeia inger, femeia exaltata, femeia paznic, femeia autoritara, femeia disperata, femeia victima, femeia romantica, in interpretarea inegalabilei Magda Catone - acestea devenind norocul, dar si ghinionul din viata sa. Aceasta este reteta unei comedii spumoasa oferita publicului canadian, dar in special doamnelor si domnisoarelor ca un frumos cadou de Martisor,
un spectacol-eveniment care se joaca neantrerupt de 30 de ani.
_
Pavillon de L'Entrepot
2901 boul St.-Joseph, Lachine, H8S 4B7
Duminica, 24 martie 2013, ora 18.00
Japanese Canadian Cultural Centre
6 Garamond Court, Toronto, M3C 1Z5
Intr-o societate in care barbatii inca se mai intreaba "ce-si doresc femeile", exceptionalii actori Magda Catone si Claudiu Bleont ne fac sa descoperim secretul eternului feminin. Gavrunski, personajul mascului, interpretat magistral de Claudiu Bleont, cunoaste femeia inger, femeia exaltata, femeia paznic, femeia autoritara, femeia disperata, femeia victima, femeia romantica, in interpretarea inegalabilei Magda Catone - acestea devenind norocul, dar si ghinionul din viata sa. Aceasta este reteta unei comedii spumoasa oferita publicului canadian, dar in special doamnelor si domnisoarelor ca un frumos cadou de Martisor,
un spectacol-eveniment care se joaca neantrerupt de 30 de ani.
_
Spectacol de Valentine's Day
NAE LAZARESCU & VASILE MURARU
VINERI, 15 FEBRUARIE 2013, ora 19.30
PAVILLON DE L'ENTREPOT
2901 boul. St.-Joseph, Lachine, H8S 4B7
DUMINICA, 17 FEBRUARIE 2013, ora 18.00
CENTRUL CULTURAL JAPONEZ
6 Garamond Court, Toronto, M3C 1Z5
O imensa bucurie pentru comunitatile romanesti din Montreal si Toronto va fi cu siguranta prezenta celor doi mari actori de comedie Nae Lazarescu si Vasile Muraru intr-un spectacol extraordinar de Valentine's Day. Nici un eveniment nu coloreaza mai frumos o iarna canadiana, decat o intalnire cu doi mari actori de comedie. Unul dintre cele mai indragite si asteptate cupluri comice ale Romaniei vine la inceput de an sa deschida seria spectacolelor organizate de Associatin ROCADE si sa incalzesca sufletele celor prezenti la spectacole.
PAVILLON DE L'ENTREPOT
2901 boul. St.-Joseph, Lachine, H8S 4B7
DUMINICA, 17 FEBRUARIE 2013, ora 18.00
CENTRUL CULTURAL JAPONEZ
6 Garamond Court, Toronto, M3C 1Z5
O imensa bucurie pentru comunitatile romanesti din Montreal si Toronto va fi cu siguranta prezenta celor doi mari actori de comedie Nae Lazarescu si Vasile Muraru intr-un spectacol extraordinar de Valentine's Day. Nici un eveniment nu coloreaza mai frumos o iarna canadiana, decat o intalnire cu doi mari actori de comedie. Unul dintre cele mai indragite si asteptate cupluri comice ale Romaniei vine la inceput de an sa deschida seria spectacolelor organizate de Associatin ROCADE si sa incalzesca sufletele celor prezenti la spectacole.
Spectacolul extraordinar
O SEARA DE COMEDIE CU
STELA SI ARSINEL
Comedia
JUBILEUL
de Jean-Marie Chevret si Michele Ressi
_
regia: RADU BELIGAN
cu: MAIA MORGENSTERN, Victoria Dicu
traducerea: Mona Radu
scenografia: Puiu Antemir
muzica: Razvan Diaconu
1h20min
Plin de energie si inspiratie marele actor RADU BELIGAN isi testeaza inca o data vocatia de regizor, montand la Teatrul Metropolis piesa "Jubileul", un text captivant si spiritual. Interpretarea personajului principal a fost incredintata inegalabilei actrite MAIA MORGENSTERN.
BILETE:
MONTREAL
TORONTO
REPREZENTATII:
BILETE:
MONTREAL
- www.associationrocade.ca
- www.librariaromanilor.com
- sediul librariei Pagini Romanesti
- magazinele Transilvania (Laval) si Balkani (Jean Talon)
TORONTO
- www.cumparabilet.com
- magazinul ABC Euro Delicatessen
REPREZENTATII:
- MONTREAL: Vineri, 19 octombrie 2012, ora 20.00
- TORONTO: Duminica, 21 octombrie 2012, ora 18.00
Comedia
ULTIMUL DON JUAN
de Neil Simon
Distributia:
Barney Daycash/CONSTANTIN COTIMANIS
Alana Navazio/LUMINITA ERGA
Bobbi Michele/RALUCA GHEORGHIU
Jeanette Foster/VICTORIA COCIAS
Traducerea si regia: PETRE BOKOR
Scenografia: VIORICA PETROVICI
Durata:1h45min
BILETE:
www.associationrocade.ca
www.cumparabilet.com
www.librariaromanilor.com
www.romanianclub.ca
Barney Daycash, personajul principal al explozivei comedii „Ultimul Don Juan”, scrisă de Neil Simon în 1969, este un bărbat în floarea vârstei. Are soţie, copii, casă, conduce o afacere de succes – un restaurant. Aparent e un om împlinit. Numai că viaţa pe care o duce i se pare extrem de plictisitoare şi, disperat că timpul trece, decide să o îmbunătăţească. Pândeşte momentul în care garsoniera mamei sale este liberă şi pregăteşte terenul pentru ceva nou în existenţă sa cea ordonată: întâlniri amoroase adulterine.
Prima dintre doamnele invitate este Alana, o femeie modernă, sofisticată, pentru care sentimental e ceva desuet. Cea de a doua întâlnire va fi cu tânăra şi nesăbuita Bobbi, actriţă în devenire. Pentru ca la cea de-a treia încercare a lui Barney de a-şi găsi fericirea să o întâlnim pe Jeanette, soţia prietenului său cel mai bun, care, fiind în depresie că soţul o înşeală, găseşte astfel calea să se răzbune. Cum anume se va termina fiecare dintre aceste întâlniri, în ce măsură Barney este sau nu un adevărat Don Juan rămâne de văzut.
Exceptionalii actori Constantin (Bebe) Cotimanis, Victoria Cociaş, Luminiţa Erga şi Raluca Gheorghiu vor da naştere pe scenă personajelor create de Neil Simon în spectacolul montat de inegalabilul regizor Petre Bokor la teatrul Nottara din Bucuresti.
VINERI, 28 SEPTEMBRIE 2012
ora 20.00
Japanese Canadian Cultural Centre
6 Garamond Court
Toronto, Ontario, M3C 1Z5
DUMINICA, 30 SEPTEMBRIE 2012
ora 18.00
Théâtre Desjardins
Cégep André-Laurendeau
1111, rue Lapierre
Arrondissement LaSalle, Montréal, Québec, H8N 2J4
TURNEELE TEATRULUI ROMÂNESC ÎN CANADA
NU RATATI ÎNTÂLNIREA CU CLAUDIU BLEONT, în reprezentatia unica a spectacolului NOVECENTO dupa Alessandro Baricco, ce inlocuieste reprezentatia SFÂRSIT DE PARTIDA.
· Duminica, 13 mai 2012, ora 18.00, PAVILLON DE L’ENTREPÖT(2875, boul St.-Joseph, Lachine, H8S 4B7)
Din motive obiective si independente de vointa organizatorilor si a artistilor, motive intemeiate care tin de sanatate, de conditiile de calatorie si de reprezentare, fiind vorba de o montare speciala, cu un decor complex care ii obliga pe actori la eforturi deosebite, anuntam inlocuirea spectacolului « SFÂRSIT DE PARTIDA » de Samuel Beckett cu montare de succes si de actualitate, al carei protagonist este nimeni altul decat indragitul actor CLAUDIU BLEONT. Desi nu mai are nevoie de nici o prezentare, nu putem sa nu ne amintim ca este primul actor roman care dupa 1989 a urcat pe covorul rosu de la Cannes impreuna cu actrita britanica Christine-Scott Thomas, intr-o distributie de zile mari aleasa de regizorul Lucian Pintilie pentru filmul « O vara de neuitat ». Filmul va urma reprezentatia de teatru si va intra in pretul biletului de teatru, respectiv 40 $ intrare generala si 35 $ redus.
BILETELE ACHIZITIONATE PENTRU «SFÂRSIT DE PARTIDA» SUNT VALABILE PENTRU INTRAREA LA SPECTACOLUL «NOVECENTO» SI DAU DREPTUL UNEI REDUCERI DE 10 $ DIN PRETUL UNUI BILET LA URMATORUL SPECTACOL PROGRAMAT.
Novecento sau Legenda pianistului 1900
- un spectacol cu Claudiu Bleont si invitatul sau surpriza -
O seara cu teatru de calitate la Pavillon de l`Entrepôt: inspirat de monologul teatral scris de Alessandro Barrico, Novecento este pus in scena de Andra Negulescu si se bazeaza pe interpretarea lui Claudiu Bleont.
Povestea se petrece la inceputul secolului XX, avand ca personaj principal pianistul cunoscut sub numele 1900 (Novecento). Copil orfan care deschide ochii catre lume pe un vas de croaziera si care creste strabatand marile si oceanele in lung si in lat, Novecento dovedeste un talent deosebit pentru muzica si in ciuda lipsei de educatie muzicala formala, devine un geniu al pianului.
Iubitorii filmului isi amintesc desigur “The Legend of 1900”, un film cu Tim Roth in rolul lui Novecento si cu o muzica de exceptie, compusa de Ennio Morricone. Nu pierdeti asadar o seara de teatru: “Novecento”, cu Claudiu Bleont in rolul principal!
Ca de fiecare data in seria reprezentatiilor de teatru, actorul va ramane dupa spectacol la intalnirea si discutiile cu publicul.
Proiectul este organizat de Association ROCADE in parteneriat cu ziarul si libraria PAGINI ROMANESTI.
Biletele pot fi cumparate de la Libraria Pagini Romanesti (atat de la sediul din 4954 Décarie # 200; tel. 514 543-1412, cat si on-line, la adresa www.librariaromanilor.com), precum si de la magazinul "BALKANI" din Montréal (Marché Jean-Talon C8, 7070 Avenue Henri-Julien, tel. 514-807-1626) si de la Charcuterie Transilvania din Laval (806 Curé-Labelle Laval H7V 2V3, tel. 450-681-9551), cu plata CASH la pretul general de 40 $ si redus la 35 $ pentru elevi, studenti si pensionari.
Informatii suplimenatre : info@associationrocade.ca, www.associationrocade.ca, www.romanianclub.ca.
Claudiu Bleonţ, un actor mereu surprinzător
de Mihnea Columbeanu (17 Aug 2011)
Februarie, 1990... Permisie din armată. Mânat de dor, fac o vizită la I.A.T.C., unde urma să-ncep studiile în toamnă, şi nimeresc în plin examen al anului I de actorie, clasa lui Laurenţiu Azimioară - tema, ca de obicei în acel semstru dintâi: dramatizări. După un fragment din Zaharia Stancu, cu Radu Amzulescu, Mirela Comnoiu şi Camelia Maxim, vine la rând o schiţă de Dumitru Solomon. În scenă, Margareta Cristea (o studentă frumoasă, dar nu tocmai flexibilă, care tocmai se pregătea să nu mai fie doamna Eugen Cristea, îndreptându-se spre Helmuth Jakobi, de la clasa de germană)... Si intră un băiat suav şi rasat, cu un aer adolescentin naiv, un cap putintel cam mare, cu păr lung si un irezistibil zâmbet fălcos... Şi când îşi dă drumul - hait, îmi zic! O s-ajungă departe, acest Claudiu Bleontz (pe atunci, aşa-şi ortografia numele). Era nu doar impecabil de firesc, ci şi mobil, exploziv, de un haz sclipitor. "Musai s-ajungem buni prieteni!" am prevăzut, urmărindu-l încântat - şi chiar dacă viaţa nu ne-a apropiat atât de mult pe cât speram, am avut totuşi bucuria de a regăsi mereu în Claude, cum spontan am început să-l numesc, un coleg cald şi deschis, pe care-l reîntâlnesc şi acum, de fiecare dată, cu aceeaşi plăcere.
Născut în 17 august, 1951, la Bucureşti, Claudiu a absolvit în 1978 Liceul German şi a intrat la actorie din prima încercare - lucru deloc de colea, în acele vremuri când concurenţa era acerbă! După ce primul său profesor, Laurenţiui Azimioară, a ales libertatea (chiar la sfârşitul anului întâi), clasa a fost împărţită între Octavian Cotescu şi Grigore Gonţa, sub a cărui îndrumare Claudiu a absolvit în 1983. În 1981, încă student fiind, s-a căsătorit cu Irina Tapalagă (fiica lui Ştefan Tapalagă şi a Sandei Manu), de care a divorţat în 1986.
Repartizat la Teatrul de Stat Valea Jiului din Petroşani (aşa-numitul "teatru al minerilor", care mineri nu dădeau pe-acolo, neam - dar nici nu erau de acord să se mute instituţia într-un oraş mai de Doamne-ajută, ca Hundoara sau Deva, că de, era teatrul "lor"...!), Claudiu a debutat cu "Un bărbat şi mai multe femei", de Leonid Zorin, în regie proprie, primind premiul pentru cel mai bun actor. Au urmat "Anonimul veneţian", de Giuseppe Berto, "Într-un pact, pe o bancă", de Aleksandr Ghelman, şi altele, pe diverse scene, până în 1990, când s-a angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu care colabora deja, jucându-l pe Billy Bibbitt, din "Zbor deasupra unui cuib de cuci", de Dale wasserman, după celebrul roman al lui Ken Kesey, în regia lui Horea Popescu - la drept vorbind, deşi tocmai terminase facultatea, Claudiu îi cam halea pe protagoniştii Costel Constantin (Randle Patrick McMurphy) şi Florin Piersic (Chiefbromden), oferind o creaţie cam la acelaşi nivel cu cea mai bună actriţă din spectacol, Olga Delia Mateescu (Nurse Ratched). L-a mai salvat, curând, şi pe Scipio, din "Caligula" lui Albert Camus, înlocuindu-l pe Gabriel Oseciuc (altul care a şters-o-n Apus). Dacă aceste două roluri fuseseră compuse în chei mai subtile şi discrete, în schimb Sir Andrew, din "A douăsprezeca noapte" de Shakespeare (regia: Anca Ovanez-Doroşenco) mi-a dezvăluit pentru prima oară un Claudiu Bleonţ complet neinhibat şi vulcanic, de un haz dinamic şi zgomotos care umplea toată scena... Mult mai târziu, peste aproape douăzeci de ani, aveam să recunosc unele dintre acele procedee dificile, acum mult stilizate, în Mercutio din "Romeo şi Julieta" (admirabila montare a Beatricei Bleonţ, pe-atunci soţia lui - au fost căsătoriţi între 1986 şi 2001; rolul i-a plăcut atât de mult fiului meu, pe-atunci în vârstă de opt ani, încât mi-a cerut să pun în scenă piesa la ei la şcoală, numai ca să joace şi el Mercutio...!)), precum şi în Caţavencu, din caragialeana "O scrisoare pierdută", în regia lui Felix Alexa.
În schimb, o cu totul altă cheie interpretativă, dovedindu-i deplina disponibilitate scenică, ne-a oferit-o cu Andronic, din "Ultima oră", de Mihail Sebastian.
Debutul său cinematografic a fost marcat de un rol "cuminte", unul dintre cei patru tanchişti din "Fata Morgana" (1981, Elefterie Voiculescu), urmat însă îndeaproape de rolul care l-a consacrat realmente - pustiul din celebrul "Concurs" al lui Dan Piţa (1982). Un an mai târziu, a realizat o compoziţie surprinzătoare, cu trimiteri deliberate la Harold Lloyd, în "Să mori rănit din dragoste de viaţă" (1983 - tandem cu Gheorghe Visu), filmul scris de Anghel Mora şi care ar fi trebuit să fie regizat de Bose Ovidiu Paştina - numai că, acesta nimerindu-se la locul nepotrivit (adică în rândurile Meditaţiei Transcendentale) şi la momentul nepotrivit (aprilie, 1982), regia i-a fost suflată de sub nas şi dată lui Mircea Veroiu (mutare deloc neinspirată, Veroiu realizând unul dintre cele mai bune filme ale carierei sale - dar, din păcate, acest start ratat însemnând şi sfârşitul neînceputei cariere în lungmetrajul de ficţiune a talentatului Bose, decedat de cancer în 2006...).
Colaborarea cu Piţa s-a dovedit de bun augur, şi pe termen lung. A urmat "Dreptate în lanţuri" (1983), apoi zguduitorul rol tragic din "Pas în doi" (1985 - tandem cu Petre Nicolae), "Rochia albă de dantelă" (1989) şi, într-un târziu "Femeia visurilor" (2005). Râvnit de mai toţi cineaştii, Claudiu a mai jucat, printre multe altele, rolul principal din "Polul Sud" (1993, ezitantul debut al lui Radu Nicoară), căpitanul Dumitru din "O vară de neuitat" (1994, Lucian Pintilie), colonelul Niculescu-Coca din "Călătoria lui Gruber" (2009, Radu Gabrea) - şi, anul ăsta, prestidigitatorul Marcelino din "Ursul" lui Dan Chişu (un rol echilibrat şi de mare bun-simţ, prin care şi-a dovedit din nou ştiinţa de a evita ispitele cabotinăriilor, pliindu-se întocmai pe resorturile interioare ale personajului. Totodată, s-a căsătorit pentru a treia oară, în 2001, cu actriţa Andra Negulescu.
Din cariera sa internaţională merită să amintim "Derengo" (1998, Arpad Sopsits), Sultaul Mohamed din "Dark Prince: The True Story of Dracula" (2000, JoeVhapelle), Ossac din "Boudica" (2003, Bill Anderson), Aldo Serra din "Return of the Living Dead: Rave to the Grave" (2005, Ellory Elkayem), Bogdan din "Dracula III: Legacy" (2005, Patrick Lussiwer) şi, mai ales, "Youth Without Youth" (2007, Francis Ford Coppola).
De o lipsă a oricăror inhibiţii, dublată de un profund discernământ al alegerii mijloacelor de expresie, Claudiu Bleonţ rămâne un actor mereu surprinzător şi impresionant, cu o virtualmente inepuizabilă bogăţie de resurse profesionale şi artistice. Pur şi simplu ţi-e greu să-l defineşti, şi imposibil să-l înscriiîntr-un tipar anume - decât, eventual, acela al actorului total.
Comedia
PLAYBOY IN TIMPUL LIBER
de Aleksandr Galin
Distributia:
Virgil Ogăşanu
Diana Lupescu
Valeria Ogăşanu
Regia si scenografia: Diana Lupescu
Aleksandr Galin tese cu umor, ironie si caldura intalnirea a trei personaje. Cei trei, care nu mai sunt la prima tinerete, isi dezvaluie destinele, facand echilibristica emotionala intre ras si plans, intre deznadejde si speranta, intre disperare si impacare sufleteasca.
Două femei în căutarea dragostei „la vârsta a doua” nu pot fi mai diferite. Sirena, o femeie simplă, „sufletistă”, plină de temperament, implicată în afaceri imobiliare; Victoria, intelectuală fină, timidă, neîmpăcată cu ideea că soţul a părăsit-o, mereu în căutarea unei fericiri ce pare că o ocoleşte. Un inserat în ziar, un număr de telefon greşit şi încurcăturile se ţin lanţ, spre deliciul publicului.
O comedie romantica si spumoasă, despre dragoste şi deziluzie, despre speranţă şi deznădejde, despre singurătate si nevoia de tandrete... O comedie despre atâtea nefericiri? Chiar aşa! Râdem cu lacrimi şi ne gândim că, fiecare dintre noi traversează, la un moment dat, o mare deziluzie.
Finetea partiturilor si evolutia de exceptie a celor trei actori – Diana Lupescu, Valeria Ogasanu si Virgil Ogasanu – au fost remarcate in festivalurile de teatru, unde spectacolul a fost incununat cu premii.
Playboy in timpul liber a primit Premiul pentru cel mai bun spectacol in cadrul Festivalului VEDETEATRU, editia 2009 atat din partea Juriul de specialitate, cat si din partea Juriul publicului.
Diana Lupescu a fost laureată cu Premiul pentru cea mai bună actrita in cadrul Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi ( octombrie, 2009).
Spectacolul a fost invitat de doua ori in Germania, unde a fost prezentat cu mare succes la Koln, Frankfurt, Stuttgart, Nurnberg si Ausburg.
Playboy in timpul liber – un spectacol despre nevoia de iubire si teama de singuratate.
- 18 martie, orele 18.00 - Centrul Cultural Japonez (Toronto)
- 25 martie, orele 18.00 - Pavillon de l`Entrepôt (Montreal)
Informatii: info@associationrocade.ca, www.associationrocade.ca
Bilete :
MONTREAL
www.librariaromanilor.com, www.romanianclub.ca
Charcuterie Balkani Jean-Talon, Charcuterie Balkani Laval, Charcuterie Transilvania
TORONTO
www.cumparabilet.com, www.acasamedia.com
ABC Euro Delicatessen, Carpati Euro Delicatessen, Europa Deli&Bakery
Abonamentul pentru doua spectacole (comedie si concert) costa numai 70 $.
Distributia:
Virgil Ogăşanu
Diana Lupescu
Valeria Ogăşanu
Regia si scenografia: Diana Lupescu
Aleksandr Galin tese cu umor, ironie si caldura intalnirea a trei personaje. Cei trei, care nu mai sunt la prima tinerete, isi dezvaluie destinele, facand echilibristica emotionala intre ras si plans, intre deznadejde si speranta, intre disperare si impacare sufleteasca.
Două femei în căutarea dragostei „la vârsta a doua” nu pot fi mai diferite. Sirena, o femeie simplă, „sufletistă”, plină de temperament, implicată în afaceri imobiliare; Victoria, intelectuală fină, timidă, neîmpăcată cu ideea că soţul a părăsit-o, mereu în căutarea unei fericiri ce pare că o ocoleşte. Un inserat în ziar, un număr de telefon greşit şi încurcăturile se ţin lanţ, spre deliciul publicului.
O comedie romantica si spumoasă, despre dragoste şi deziluzie, despre speranţă şi deznădejde, despre singurătate si nevoia de tandrete... O comedie despre atâtea nefericiri? Chiar aşa! Râdem cu lacrimi şi ne gândim că, fiecare dintre noi traversează, la un moment dat, o mare deziluzie.
Finetea partiturilor si evolutia de exceptie a celor trei actori – Diana Lupescu, Valeria Ogasanu si Virgil Ogasanu – au fost remarcate in festivalurile de teatru, unde spectacolul a fost incununat cu premii.
Playboy in timpul liber a primit Premiul pentru cel mai bun spectacol in cadrul Festivalului VEDETEATRU, editia 2009 atat din partea Juriul de specialitate, cat si din partea Juriul publicului.
Diana Lupescu a fost laureată cu Premiul pentru cea mai bună actrita in cadrul Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi ( octombrie, 2009).
Spectacolul a fost invitat de doua ori in Germania, unde a fost prezentat cu mare succes la Koln, Frankfurt, Stuttgart, Nurnberg si Ausburg.
Playboy in timpul liber – un spectacol despre nevoia de iubire si teama de singuratate.
- 18 martie, orele 18.00 - Centrul Cultural Japonez (Toronto)
- 25 martie, orele 18.00 - Pavillon de l`Entrepôt (Montreal)
Informatii: info@associationrocade.ca, www.associationrocade.ca
Bilete :
MONTREAL
www.librariaromanilor.com, www.romanianclub.ca
Charcuterie Balkani Jean-Talon, Charcuterie Balkani Laval, Charcuterie Transilvania
TORONTO
www.cumparabilet.com, www.acasamedia.com
ABC Euro Delicatessen, Carpati Euro Delicatessen, Europa Deli&Bakery
Abonamentul pentru doua spectacole (comedie si concert) costa numai 70 $.
PROFU'
de Jean Pierre Dopagne
cu: RAZVAN VASILESCU
durata:1h10min
_ Profu' are
cea mai frumoasă meserie din
lume. E ca pământul fertil, face sămânţa să încolţească. Erou modern, el refuză să se dea bătut, visează să-i redea şcolii sufletul pierdut. Spectacolul "Profu'" este confesiunea unui profesor de
literatura care trece prin diverse stari si situatii in relatia cu elevii sai de
liceu. Spectatorii vor asista la evocarea portretelor unor elevi rebeli, unii
dintre ei mult prea putin dispusi sa acorde cat de cat importanta sau macar atentie
profesorului lor. Dupa ce trece prin tot felul de incercari, profesorul decide,
aparent foarte calm, ca o ultima si unica solutie, sa faca un gest cu adevarat
socant: inlocuieste catalogul cu o mitraliera si isi impusca toata clasa.
"Sobru, ironic, cinic, zgârcit în mijloace, dar percutant în fiecare nuanţă, Răzvan Vasilescu este cu adevărat fabulos. Dincolo de feţele cinismului, din când în când, scapă o uriaşă tandreţe. Altfel, tonul glacial nu se întrerupe decât pentru a face loc momentelor suculente, portrete în sine, când profesorul îşi imită directorul, cu accentul lui rotunjit francofon sau elevii. Cu niciun chip un asemenea recital nu trebuie ratat", era recomandarea unui critic, făcută cu câtva timp în urmă, referitoare la această piesă. În ceea ce îl priveşte pe actor, acesta este, poate, mai cunoscut publicului, datorita personajelor de film pe care le-a interpretat de-a lungul timpului in: "Balanta", "California Dreamin", "Ticalosii", "O vara de neuitat", "Calatoria lui Gruber", "Niki Ardelean, colonel in rezerva", "Marfa si banii", "Trenul vietii".
„Reuşita excepţională a acestui text constă doar în frumuseţea neobişnuităşi deplină a confesiunii sale. Puritatea acestei poveşti se transmite cel mai simplu prin adevărul ei. Teatrul înseamnă - ideal - adevăr. Mergem la teatru uneori să auzim adevărul. Un adevăr pe care şi noi îl gândim, dar nu avem curajul să-l rostim. De ce? Profu' îl spune. Îmi iubesc părinţii, păstrez în suflet profesorii care m-au învăţat ceva, dar asta e o altă poveste. Ceva rău s-a întâmplat între timp şi nu ştiu dacă se va îndrepta. Vreţi să mă ajutaţi?"
RĂZVAN VASILESCU
BILETELE MONTREAL: www.librariaromanilor.com
BILETE TORONTO: direct la Centrul Cultural Japonez (6 Garamount Court, Toronto, M3C1Z5 /416-441-2345 )
"Sobru, ironic, cinic, zgârcit în mijloace, dar percutant în fiecare nuanţă, Răzvan Vasilescu este cu adevărat fabulos. Dincolo de feţele cinismului, din când în când, scapă o uriaşă tandreţe. Altfel, tonul glacial nu se întrerupe decât pentru a face loc momentelor suculente, portrete în sine, când profesorul îşi imită directorul, cu accentul lui rotunjit francofon sau elevii. Cu niciun chip un asemenea recital nu trebuie ratat", era recomandarea unui critic, făcută cu câtva timp în urmă, referitoare la această piesă. În ceea ce îl priveşte pe actor, acesta este, poate, mai cunoscut publicului, datorita personajelor de film pe care le-a interpretat de-a lungul timpului in: "Balanta", "California Dreamin", "Ticalosii", "O vara de neuitat", "Calatoria lui Gruber", "Niki Ardelean, colonel in rezerva", "Marfa si banii", "Trenul vietii".
„Reuşita excepţională a acestui text constă doar în frumuseţea neobişnuităşi deplină a confesiunii sale. Puritatea acestei poveşti se transmite cel mai simplu prin adevărul ei. Teatrul înseamnă - ideal - adevăr. Mergem la teatru uneori să auzim adevărul. Un adevăr pe care şi noi îl gândim, dar nu avem curajul să-l rostim. De ce? Profu' îl spune. Îmi iubesc părinţii, păstrez în suflet profesorii care m-au învăţat ceva, dar asta e o altă poveste. Ceva rău s-a întâmplat între timp şi nu ştiu dacă se va îndrepta. Vreţi să mă ajutaţi?"
RĂZVAN VASILESCU
- spectacol MONTREAL - Sambata, 26 noiembrie 2011 / 20.00
- spectacol TORONTO - Duminica, 27 noiembrie 2011 / 20.00
BILETELE MONTREAL: www.librariaromanilor.com
BILETE TORONTO: direct la Centrul Cultural Japonez (6 Garamount Court, Toronto, M3C1Z5 /416-441-2345 )
PODU'
dupa Paul Ioachim
regia Horatiu Malaele
Durată: 1h 30 min
MONTREAL - Joi, 17 noiembrie 2011 / 20.00
TORONTO - Vineri, 18 noiembrie 2011 / 20.00 (urmat de proiectia filmului "Nunta muta" in prezenta actorilor si a regizorului.)
_“PODU` este o piesa unicat cu o tema
nemaiauzită. Marilor noştri nihilişti, celor care condamnă dezastrul
vieţii şi neşansa naşterii, Paul Ioachim le propune această soluţie de
compromis: supravieţuirea prin actul sinuciderii. Să văd un asemenea
spectacol aş risipi oricând ceva din “picul” vieţii.”
Un supravieţuitor, HORAŢIU MĂLĂELE
UN REGAL ACTORICESC:
HORAŢIU MĂLĂELE ŞI GEORGE IVAŞCU
ÎNTR-O ADMIRABILĂ CREAŢIE A SITUAŢIILOR COMICE
Orice “sinucidere” şi orice abdicare e un pas spre un nou început.
Trei destine, trei poveşti de viaţă, trei tipologii umane etern valabile îşi dau mâna, de fapt, pentru a o lua de la capăt.
Teatrul METROPOLIS vă dă întâlnire pe un Pod al situaţiilor limită în viaţă, unde îi veţi întâlni pe Horaţiu MĂLĂELE şi George IVAŞCU, într-o farsă a existenţei absurde, a deriziunii în faţa propriilor neputinţe.
Cu imens umor, Un Neînţeles, Un Indrăgostit şi o Artistă vor sta la coadă în faţa morţii, vă vor dezvălui fără milă, în cheie caricaturală, propriile drame, tocmai pentru a descoperi Viaţa.
Iubirea, faima, absolutul…trei laitmotive, sau trei constante ale existenţei noastre, ne pun la încercare pofta de râs, timp de o oră, într-o satiră nemiloasă la adresa caracterelor umane.
http://www.teatrulmetropolis.ro/spectacole/podu-de-paul-ioachim.html
BILETELE MONTREAL: www.librariaromanilor.com
BILETE TORONTO: www.cumparabilet.com
Un supravieţuitor, HORAŢIU MĂLĂELE
UN REGAL ACTORICESC:
HORAŢIU MĂLĂELE ŞI GEORGE IVAŞCU
ÎNTR-O ADMIRABILĂ CREAŢIE A SITUAŢIILOR COMICE
Orice “sinucidere” şi orice abdicare e un pas spre un nou început.
Trei destine, trei poveşti de viaţă, trei tipologii umane etern valabile îşi dau mâna, de fapt, pentru a o lua de la capăt.
Teatrul METROPOLIS vă dă întâlnire pe un Pod al situaţiilor limită în viaţă, unde îi veţi întâlni pe Horaţiu MĂLĂELE şi George IVAŞCU, într-o farsă a existenţei absurde, a deriziunii în faţa propriilor neputinţe.
Cu imens umor, Un Neînţeles, Un Indrăgostit şi o Artistă vor sta la coadă în faţa morţii, vă vor dezvălui fără milă, în cheie caricaturală, propriile drame, tocmai pentru a descoperi Viaţa.
Iubirea, faima, absolutul…trei laitmotive, sau trei constante ale existenţei noastre, ne pun la încercare pofta de râs, timp de o oră, într-o satiră nemiloasă la adresa caracterelor umane.
http://www.teatrulmetropolis.ro/spectacole/podu-de-paul-ioachim.html
BILETELE MONTREAL: www.librariaromanilor.com
BILETE TORONTO: www.cumparabilet.com
STRAINI IN NOAPTE
Sambata, 10 septembrie 2011
0ra 20.00
Pavillon de l`Entrepôt (2901 boul St.-Joseph, Lachine, H8S 4B7)
Noua stagiune a turneelor teatrului romanesc la Montreal ii aduce in atentia publicului pe cei doi artisti minunati, din generatii absolut diferite, dar care fac un cuplu de zile mari in piesa de teatru "Straini in Noapte" de Eric Assous, in regia maestrului Radu Beligan.
Este vorbe de nimeni altul decat memorabilul Margelatu sau Saptecai ori Pintea, carora le-a dat viata Florin Piersic si neuitata Maria-Mirabela, adica Medeea Marinescu, care intre timp a devenit actrita de talie europeana, partenera a lui Daniel Auteuil in ultimul sau film aparut pe piata cinematografiei franceze.
Daca in anul 2008, piesa "Straini in Noapte" a traversat intreg teritoriul tarii, si s-a jucat de fiecare data cu casa inchisa, de la reluarea spectacolului in distributia Florin Piersic – Medeea Marinescu, anul acesta iubitorii de teatru au sansa de a-i vedea pe cei doi protagonisti jucand cu farmec si umor debordand,
Piesa “Straini in Noapte” continua seria reprezentatiilor si in 2011!
„Dupa doi ani si jumatate in care piesa a fost interpretata cu succes in toata tara de catre Florin Piersic si Emilia Popescu, in regia maestrului Radu Beligan, iata ca publicul se arata si mai avid sa savureze acest spectacol al replicilor dinamice si pline de subinteles, in noua distributie, care da o alta nota montarii”.
Infidelitati, seductie, placeri si pasiuni - toate acestea construiesc o poveste cat se poate de autentica pe care toti cei prezenti o vor recunoaste si in care se vor regasi. Un umor de un real bun gust si un final placut, insa neasteptat, piesa beneficiaza de o stralucire aparte prin jocul desavarsit al celor doi actori, in care fiecare gest spune mai mult decat o mie de cuvinte, replicile savuroase si rasturnarile de situatie fiind de-a dreptul spectaculoase
Reprezentatia "Straini in noapte" revine intr-un nou sezon dupa mai bine de 3 ani in care "Montagne Russe-ul" (numele original al piesei) i-a purtat pe spectatorii din toata tara, dar si in turnee in strainatate, intr-o lume plina de nostalgie a clipelor frumoase ale tineretii, generand o experienta deosebita. O comedie romantica, savuroasa, curata, cuplul de „straini in noapte" fiind format din Florin Piersic si Medeea Marinescu, o actrita extrem de valoroasa pentru generatia sa, a carei interpretare completeza cum nu se poate mai bine jocul actoricesc unic si remarcabil al maestrului-coleg.
"Straini in Noapte" se claseaza si in prezent pe primele pozitii in topul preferintelor iubitorilor de teatru, constituindu-se intr-o adevarata opera de arta regizata de maestrul Radu Beligan, astfel ca organizatorii, Association ROCADE, in parteneriat cu ziarul si libraria PAGINI ROMANESTI au decis revenirea intr-un nou sezon a celebrei piese, moment ce va fi marcat si ca deschidere a noii stagiuni teatrale la Montreal.
Biletele pentru pot fi cumparate de la Libraria Pagini Romanesti (atat de la sediul din 4914 Décarie # 2; tel. 514 543-1412, cat si on-line, la adresa www.librariaromanilor.com) sau, cu plata CASH, de la magazinele romanesti "BALKANI" din Montréal (Marché Jean-Talon C8, 7070 Avenue Henri-Julien, tel. 514-807-1626) si Laval (2888 Av Du Cosmodome, H7T 2X1, tel. 450-680-1626 ), precum si de la Charcuterie Transilvania din Laval, cu plata CASH.
Pretul unui bilet este de 40 $, respectiv 35 $ (elevi, studenti, pensionari), iar abonamentul la spectacol si concert este de 70 $, fiind puse in vanzare 50 de asemenea abonamente.
NU SE FAC REZERVARI, locurile fiind limitate!
Este vorbe de nimeni altul decat memorabilul Margelatu sau Saptecai ori Pintea, carora le-a dat viata Florin Piersic si neuitata Maria-Mirabela, adica Medeea Marinescu, care intre timp a devenit actrita de talie europeana, partenera a lui Daniel Auteuil in ultimul sau film aparut pe piata cinematografiei franceze.
Daca in anul 2008, piesa "Straini in Noapte" a traversat intreg teritoriul tarii, si s-a jucat de fiecare data cu casa inchisa, de la reluarea spectacolului in distributia Florin Piersic – Medeea Marinescu, anul acesta iubitorii de teatru au sansa de a-i vedea pe cei doi protagonisti jucand cu farmec si umor debordand,
Piesa “Straini in Noapte” continua seria reprezentatiilor si in 2011!
„Dupa doi ani si jumatate in care piesa a fost interpretata cu succes in toata tara de catre Florin Piersic si Emilia Popescu, in regia maestrului Radu Beligan, iata ca publicul se arata si mai avid sa savureze acest spectacol al replicilor dinamice si pline de subinteles, in noua distributie, care da o alta nota montarii”.
Infidelitati, seductie, placeri si pasiuni - toate acestea construiesc o poveste cat se poate de autentica pe care toti cei prezenti o vor recunoaste si in care se vor regasi. Un umor de un real bun gust si un final placut, insa neasteptat, piesa beneficiaza de o stralucire aparte prin jocul desavarsit al celor doi actori, in care fiecare gest spune mai mult decat o mie de cuvinte, replicile savuroase si rasturnarile de situatie fiind de-a dreptul spectaculoase
Reprezentatia "Straini in noapte" revine intr-un nou sezon dupa mai bine de 3 ani in care "Montagne Russe-ul" (numele original al piesei) i-a purtat pe spectatorii din toata tara, dar si in turnee in strainatate, intr-o lume plina de nostalgie a clipelor frumoase ale tineretii, generand o experienta deosebita. O comedie romantica, savuroasa, curata, cuplul de „straini in noapte" fiind format din Florin Piersic si Medeea Marinescu, o actrita extrem de valoroasa pentru generatia sa, a carei interpretare completeza cum nu se poate mai bine jocul actoricesc unic si remarcabil al maestrului-coleg.
"Straini in Noapte" se claseaza si in prezent pe primele pozitii in topul preferintelor iubitorilor de teatru, constituindu-se intr-o adevarata opera de arta regizata de maestrul Radu Beligan, astfel ca organizatorii, Association ROCADE, in parteneriat cu ziarul si libraria PAGINI ROMANESTI au decis revenirea intr-un nou sezon a celebrei piese, moment ce va fi marcat si ca deschidere a noii stagiuni teatrale la Montreal.
Biletele pentru pot fi cumparate de la Libraria Pagini Romanesti (atat de la sediul din 4914 Décarie # 2; tel. 514 543-1412, cat si on-line, la adresa www.librariaromanilor.com) sau, cu plata CASH, de la magazinele romanesti "BALKANI" din Montréal (Marché Jean-Talon C8, 7070 Avenue Henri-Julien, tel. 514-807-1626) si Laval (2888 Av Du Cosmodome, H7T 2X1, tel. 450-680-1626 ), precum si de la Charcuterie Transilvania din Laval, cu plata CASH.
Pretul unui bilet este de 40 $, respectiv 35 $ (elevi, studenti, pensionari), iar abonamentul la spectacol si concert este de 70 $, fiind puse in vanzare 50 de asemenea abonamente.
NU SE FAC REZERVARI, locurile fiind limitate!
DOR DE EMINESCU
ION CARAMITRU si AURELIAN OCTAV POPA in spectacol la Montréal si Toronto
Montréal
Joi, 30 iunie 2011, ora 20.00
Pavillon de l`Entrepôt
2901 boul St.-Joseph, Lachine, H8S 4B7
« DOR DE EMINESCU este un spectacol inedit. O variantă nouă în care, pe lângă versurile cunoscute, sunt selecţiuni din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale marelui poet. Grosul operei lui Eminescu se afla în celebra lui ladă cu care umbla pe unde se muta şi în care îşi ducea caietele şi notaţiile lui, şi care acum, în sfârşit, au fost tipărite prin sistem digital, facsimilate de către Academia Română. Mărturisesc că am avut o participare fundamentală la acest proces. Perioada mea la Ministerul Culturii a durat patru ani şi a fost între 1996 şi 2000, perioadă în care, ştim cu toţii, se împlineau 150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi au fost şi manifestări patronate de către UNESCO. În patru ani de ministeriat, pe lângă alte multe lucruri, cel legat de facsimilarea digitală a manuscriselor lui Eminescu a ocupat locul principal într-o hotărâre de guvern pe care am impus-o. », mărturiseşte Ion Caramitru despre acest spectacol.
Biletele pentru spectacol pot fi cumparate cu carte de credit de la sediul librariei PAGINI ROMANESTI (4914 boul Décarie H3X 2H7, 514-543-1412), precum si de pe site-ul www.librariaromanilor.com, dar se pot procura si de la magazinele romanesti "BALKANI" din Montréal (Marché Jean-Talon C8, 7070 Avenue Henri-Julien, 514-807-1626) si Laval (2888 Av Du Cosmodome, H7T 2X1, 450-680-1626 ), precum si la magazinul TRANSILVANIA din Laval (806 Boul Cure-Labelle, Laval, QC H7V 2V3, 450- 681-9551), cu plata CASH.
Pretul unui bilet este de 30 $, respectiv 25 $ (elevi, studenti, pensionari).
NU SE FAC REZERVARI, NUMAR DE LOCURI LIMITAT!
Toronto
Sambata, 2 iulie 2011, ora 19.00
DANTE ALIGHIERI ACADEMY, sala AUDITORIUM
60 Playfair Avenue, North York, Ontario, M6B 2P9
Biletele pot fi cumparate on-line cu carte de credit de la www.cumparabilet.com sau www.acasamedia.com.
Biletele se pot procura si de la magazinele: ABC Euro Delicatessen, Europa Deli & Bakery, Medallion Grocery.
VARIATIUNI ENIGMATICE
de Eric-Emmanuel Schmitt
MIRCEA DIACONU
ALEXANDRU REPAN
regie Claudiu Goga
VINERI, 15 APRILIE 2011, ORA 20.00
THÉÂTRE DU GESÙ
1200 de Bleury, Montréal, H3B 3J3
Un spectacol produs de Teatrul Nottara, Bucureşti (România), prezentat în Montreal, în parteneriat cu Association ROCADE.
O piesa de o mare sensibilitate, despre dragoste şi moarte, despre dragoste dincolo de moarte, despre relativitatea adevărului şi a minciunii. Doi bărbaţi evocă imaginea femeii dispărute. Amândoi au iubit-o; fiecare, însă, în felul său. Un mare scriitor, laureat al Premiului Nobel, renunţă la prezenţa ei fizică pentru a şi-o putea păstra în memorie, pentru a putea să-i scrie şi să-i dedice volume.
Un bărbat obişnuit se căsătoreşte cu ea, o iubeşte, îi dedică întreaga viaţă, iar după moartea acesteia, continuă, în numele ei, corespondenţa cu scriitorul ca şi cum încă ar trăi. O întâlnire dramatică între cele două personaje, care-şi dispută iubirea cu înfrigurare. Alexandru Repan şi Mircea Diaconu dau viaţă, cu infinită căldură, unei poveşti zguduitoare. O întâlnire între doi actori de mare talent, cu temperamente şi stiluri de joc diferite, într-un spectacol de o rafinată simplitate.
BILETE: $35.00 / studenţi, pensionari $30.00
REDUCERE DE $10 PENTRU CEI CARE CUMPARA BILET SI LA SPECTACOLUL "PAGINI DIN CRAII DE CURTEA VECHE".
LOCATII PENTRU CUMPARAREA DE BILETE: LIBRARIA PAGINI ROMANESTI (www.librariaromanilor.com), THÉÂTRE DU GESÙ (www.legesu.com / 514-861-4036), CHARCUTERIE BALKANI (www.balkani.ca), CHARCUTERIE TRANSILVANIA (450-681-9551)
Coordonate THÉÂTRE DU GESÙ:
1200 de Bleury, Montréal, H3B 3J3
*Métro Place des Arts (sortie de Bleury)
Téléphone : (514) 861-GESU (4378)
admin@gesu.net
MIRCEA DIACONU
ALEXANDRU REPAN
regie Claudiu Goga
VINERI, 15 APRILIE 2011, ORA 20.00
THÉÂTRE DU GESÙ
1200 de Bleury, Montréal, H3B 3J3
Un spectacol produs de Teatrul Nottara, Bucureşti (România), prezentat în Montreal, în parteneriat cu Association ROCADE.
O piesa de o mare sensibilitate, despre dragoste şi moarte, despre dragoste dincolo de moarte, despre relativitatea adevărului şi a minciunii. Doi bărbaţi evocă imaginea femeii dispărute. Amândoi au iubit-o; fiecare, însă, în felul său. Un mare scriitor, laureat al Premiului Nobel, renunţă la prezenţa ei fizică pentru a şi-o putea păstra în memorie, pentru a putea să-i scrie şi să-i dedice volume.
Un bărbat obişnuit se căsătoreşte cu ea, o iubeşte, îi dedică întreaga viaţă, iar după moartea acesteia, continuă, în numele ei, corespondenţa cu scriitorul ca şi cum încă ar trăi. O întâlnire dramatică între cele două personaje, care-şi dispută iubirea cu înfrigurare. Alexandru Repan şi Mircea Diaconu dau viaţă, cu infinită căldură, unei poveşti zguduitoare. O întâlnire între doi actori de mare talent, cu temperamente şi stiluri de joc diferite, într-un spectacol de o rafinată simplitate.
BILETE: $35.00 / studenţi, pensionari $30.00
REDUCERE DE $10 PENTRU CEI CARE CUMPARA BILET SI LA SPECTACOLUL "PAGINI DIN CRAII DE CURTEA VECHE".
LOCATII PENTRU CUMPARAREA DE BILETE: LIBRARIA PAGINI ROMANESTI (www.librariaromanilor.com), THÉÂTRE DU GESÙ (www.legesu.com / 514-861-4036), CHARCUTERIE BALKANI (www.balkani.ca), CHARCUTERIE TRANSILVANIA (450-681-9551)
Coordonate THÉÂTRE DU GESÙ:
1200 de Bleury, Montréal, H3B 3J3
*Métro Place des Arts (sortie de Bleury)
Téléphone : (514) 861-GESU (4378)
admin@gesu.net
PAGINI DIN CRAII DE CURTEA VECHE
ALEXANDRU REPAN
SAMBATA, 16 APRILIE 2011, ora 20.00
Centre Segal des arts de la scène
5170 Côte-Ste-Catherine, Montréal, H3W 1M7
Teatrul Metropolis prezinta primul din seria celor trei mari recitaluri de teatru, sustinute de nume sonore ale scenei si filmului romanesc.
Razboinicul cuceritor din viata dar si de pe scena, Dimitrie Cantemir al filmului romanesc, eternul june-prim cu un talent de exceptie, Alexandru Repan ne intinde nada povestilor acestor alter ego ai nostri, atat de intimi noua, balcanicilor, acestor "trei crai", dupa cum ii caracteriza George Calinescu.
Sunteti invitati sa intrati pe taramul Crailor... purtati de inegalabilul si inconfundabilul glas al lui Repan, "cu atare atmosfera de viciu si de vraja, cu atari zaimfuri de transfigurare peste realitatile cotidiene si vulgare. Suntem, de fapt, pe drumul intampinarii Crailor de Curtea Veche" (Perpessicius).
BILETE: $25, $20 (copii, studenti si pensionari)
COSTUL INSUMAT AL BILETELOR LA AMBELE SPECTACOLE (Variatiuni Enigmatice + Pagini din craii de curtea veche) SE REDUCE CU $10.
Puncte de vanzare bilete: Centre Segal des arts de la scène (514-739-7944/www.segalcentre.org), Libraria Pagini Romanesti (www.librariaromanilor.com), Charcuterie Balkani (www.balkani.ca), Charcuterie Transilvania (450-681-9551)
SAMBATA, 16 APRILIE 2011, ora 20.00
Centre Segal des arts de la scène
5170 Côte-Ste-Catherine, Montréal, H3W 1M7
Teatrul Metropolis prezinta primul din seria celor trei mari recitaluri de teatru, sustinute de nume sonore ale scenei si filmului romanesc.
Razboinicul cuceritor din viata dar si de pe scena, Dimitrie Cantemir al filmului romanesc, eternul june-prim cu un talent de exceptie, Alexandru Repan ne intinde nada povestilor acestor alter ego ai nostri, atat de intimi noua, balcanicilor, acestor "trei crai", dupa cum ii caracteriza George Calinescu.
Sunteti invitati sa intrati pe taramul Crailor... purtati de inegalabilul si inconfundabilul glas al lui Repan, "cu atare atmosfera de viciu si de vraja, cu atari zaimfuri de transfigurare peste realitatile cotidiene si vulgare. Suntem, de fapt, pe drumul intampinarii Crailor de Curtea Veche" (Perpessicius).
BILETE: $25, $20 (copii, studenti si pensionari)
COSTUL INSUMAT AL BILETELOR LA AMBELE SPECTACOLE (Variatiuni Enigmatice + Pagini din craii de curtea veche) SE REDUCE CU $10.
Puncte de vanzare bilete: Centre Segal des arts de la scène (514-739-7944/www.segalcentre.org), Libraria Pagini Romanesti (www.librariaromanilor.com), Charcuterie Balkani (www.balkani.ca), Charcuterie Transilvania (450-681-9551)
Inegalabilul actor VICTOR REBENGIUC
prezinta
LEGENDA MARELUI INCHIZITOR
monolog dupa "Fratii Karamazov" de F.M. Dostoievski
si
DE CE TRAG CLOPOTELE MITICA?
film in regia lui Lucian Pintilie
In Prezenta Actritei MARIANA MIHUT
MONTREAL
Joi, 24 februarie · 7:00pm - 10:00pm
Pavillon de l'Entrepot
2901, Boulevard Saint-Joseph Lachine, QC, H8S 4B7 More
Biletele pot fi cumparate on-line cu carte de credit de la Libraria PAGINI ROMANESTI(www.librariaromanilor.com) / 514-543-1412)
Biletele se pot procura si de la Charcuterie BALKANI (www.balkani.ca) cu plata CASH.
TORONTO
Sambata, 26 februarie · 6:00pm - 9:00pm
CENTRUL CULTURAL JAPONEZ
6 Garamond Court Toronto, ON
Biletele pot fi cumparate on-line cu carte de credit de la www.cumparabilet.com, www.acasamedia.com.
Biletele se pot procura si de la magazinele: ABC Euro Delicatessen, Europa Deli & Bakery, Medallion Grocery, Carpati, cu plata CASH sau in ziua spectacolului, direct la sala, cu o ora inainte de inceperea spectacolului, in limita locurilor disponibile.
Biletele se pot procura si de la Charcuterie BALKANI (
TORONTO
Sambata, 26 februarie · 6:00pm - 9:00pm
CENTRUL CULTURAL JAPONEZ
6 Garamond Court Toronto, ON
Biletele pot fi cumparate on-line cu carte de credit de la
EVENIMENTUL TEATRAL CARE INCHEIE ANUL 2010
MAIA MORGENSTERN
si
TUDOR AARON ISTODOR
in
TANGOU FINAL
Duminică, 28 noiembrie 2010, ora 18.00
Salle PAVILLON DE L’ENTREPÔT
(2875 Boul ST. JOSEPH, LACHINE, MONTREAL)
Biletele sunt puse în vânzare pe site-ul www.librariaromanilor.com cu plata prin Paypal sau direct la sediul librariei PAGINI ROMÂNEȘTI (4919, boul. Décarie # 2, tel. : 514-543-1412)
Miercuri, 1 decembrie 2010, ora 20.00
Centrul Cultural Japonez
(6 Garamond Court, TORONTO) / www.jccc.on.ca
Biletele pot fi cumparate cu carte de credit de pe site-ul www.acasamedia.com si www.cumparabilet.com cu plata prin Paypal.
Biletele se pot procura si de la magazinele romanesti "ABC Euro Delicatessen", "EUROPA DELI" si "MEDALLION", cu plata CASH sau in ziua spectacolului, direct la sala Centrului Cultural Japonez, "Kobayashi Hall", cu o ora inainte de inceperea spectacolului, in masura locurilor disponibile. La sala, plata se face doar CASH.
Numele de Morgenstern inseamna "Steaua diminetii", asa cum i se mai spune si Fecioarei Maria, personaj pe care l-a interpretat in filmul lui Mel Gibson si care i-a adus recunoasterea internationala, fiind la acest moment singura actrita din Romania care a reusit sa obtina un rol atat de important in cinematografia hollywood-iana, intra-adevar dupa ce a facut rolul sotiei lui Ulise, in filmul PRIVIREA LUI ULISE, unde joaca alaturi de vedeta americana Harvey Keitel, in regia celebrului grec Theo Angelopoulos si, bineinteles, dupa ce in 1992 a urcat pe covorul rosu de la Cannes, cu filmul BALANTA, in regia lui Lucian Pintilie.
A absolvit Academia de Teatru in 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt pana in 1988, dupa care la Teatrul Evreiesc de Stat, intre 1988-1990. Din 1990 devine actrita a Teatrului National, dar continua sa lucreze cu Teatrul Evreiesc si alte teatre pe diverse proiecte, este profesor universitar si mama a trei copii. Poate nu intamplator este nascuta pe 1 mai! Maia a muncit si munceste enorm, nu sunt multe roluri pe care sa le fi refuzat. Maia Morgenstern a aparut in peste 35 de filme in care joaca in limba romana sau maghiara. In "Patimile lui Hristos", ea interpreteaza in aramaica, dar, ca si ceilalti actori, a memorat replicile transcrise fonetic. Insa sansa ei in aceasta cariera va ramane mereu regizorul Andrei Serban, care chiar la inceputul anilor 90 a descoperit-o ca pe o actrita cu o forta iesita din comun, cu un talent enorm si o daruire fara masura. Astfel, ea a facut un rol care va ramane mereu de referinta si anume Medeea, in celebra "Trilogie antica", montare care a schimbat fundamental nu doar fata, ci chiar esenta teatrului romanesc, care a innoit formele si a dat o deschidere universala, atat spiritului, cat si actorilor romani, Andrei Seban venind, fireste si cu experienta sa nord-americana intr-o Romanie care nici nu apucase sa se dezmeticeasca din focurile evenimentelor din decembrie 89.
Bineinteles ca Andrei Serban a platit pentru "indrazneala" de a fi adus un suflu nou in teatrul romanesc si putini i-au stat alaturi in momentele in care a fost atacat dur. Maia Morgenstern insa l-a aparat public. Mereu a fost si o voce echilibrata si corecta in noianul de injurii din peisajul lumii culturale romanesti. Si nu numai... Intr-un interviu pentru Associated Press din 2004, Maia Morgenstern apara filmul "Patimile lui Histos":
"Parintii mei sunt supravietuitori ai Holocaustului si acest lucru ma indreptateste sa fiu atenta la orice aluzie antisemita. Cu toate acestea, cred ca acest film nu este antisemit", a precizat actrita la acea vreme.
Fara nici o indoiala, Maia Morgestern apartine culturii romanesti si este un port-stindard de referinta si onoare. Faptul ca a acceptat turneul in Canada este iarasi o dovada a disponibilitatii sale umane, in contextul in care asupra sa este o imensa presiune atat in teatru, cat si in cinema sau televiziune, dar si la catedra de teatru unde preda studentilor arta acorului. Asadar, o sansa rara, ca sa nu spunem unica de a o intalni pe Maia Morgenstern la Toronto, fiind cu aceasta ocazie prima data invitata in Canada, in cadrul unui turneul dedicat comunitatii romanesti, intr-un spectacol foarte interesant, care se joaca in Romania de aproape 5 ani cu casa inchisa si in care apare pentru prima data pe scena alaturi de fiul sau, Tudor Aaron Istodor. Zilele acestea pregateste o noua premiera la Bucuresti, iar in 26 si 27 noiembrie va juca in Elvetia, in cadrul unui festival de teatru, care s-a confirmat imediat dupa ce am anuntat turneul canadian, motiv din care reprezentatia la Toronto a fost reprogramata de 1 decembrie. Speram insa ca aceasta intamplare sa fie, de fapt una fericita si prezenta Maiei Morgenstern sa fie un cadou pe care l-am primit simbolic si fortuit chiar de ziua nationala a Romaniei.
Simina David
„O fostă glorie s-a retras în urma unui scandal. Iar eu sunt un reporter care vrea să dezlege misterul,întrebând-o ce a determinat-o să renunţe la carieră. Lucrurile se complică, mai ales că apare şi o crimă...Dar nu vreau să divulg prea mult... E un spectacol cu două personaje, pe care îl jucăm, deja, de cinci ani, la Teatrul Evreiesc de Stat”, spune Tudor Istodor.
O actriţă îmbătată de glorie intră într-o maşinărie a succesului, cu reguli foarte stricte, cărora li se supune. Dar, după ce îşi face calculul de a deveni mamă, cunoaşte şi reversul monedei şi vede şi care este cealaltă faţă a celebrităţii”, punctează Maia Morgenstern.
Pe măsură ce dezvăluirile curg în avalanşă, iar fosta divă începe să spună mai multe decât şi-ar fi dorit, interviul are din ce în ce mai puţine şanse să vadă lumina tiparului. Actriţa devine în stare de orice să-şi apere secretele scăpate de sub control.
MASCARICIUL
Un spectacol al Teatrului Bulandra, adaptare dupa A. P. Cehov.
Distributia: Horatiu Malaele si Niculae Urs;
Regia: Horatiu Malaele;
Traducerea textelor: Izolda Vârsta;
Dramatizarea şi adaptarea scenică: Horatiu Malaele si Niculae Urs.
Miercuri, 13 octombrie, ora 20.00
Pavillon de l'Entrepôt (2875, boul. St-Joseph, Lachine, Montreal)
Biletetele s-au pus in vanzare on-line la www.cartiromanesti.ca si la: Libraria Pagini Romanesti, Charcuterie Balkani si Charcuterie Transilvania.
Joi, 14 octombrie, ora 20.00
Japanese Canadian Cultural Centre (6 Garamond Court, Toronto)
Biletele s-au pus in vanzare on-line la www.acasamedia.com si la magazinele: ABC Euro Delicatessen, Europa Deli & Bakery si Medallion Grocery.
Minunat fiecare, minunaţi ca parteneri unul pentru celălalt, Horaţiu Mălăele - într-o ipostază a vulnerabilităţii artistice mai puţin cunoscută - şi Niculae Urs - care face un rol de o mare delicateţe şi sensibilitate - Actorul şi Sufleorul, Svetlovidov şi Nikita Ivanîci privesc înapoi când cu mânie, când cu mândrie, când cu melancolie. [...] Se joacă mici scene, bijuterii teatrale, se schimbă replici, lumini, registre poetice, stilistice, se bârfeşte, se bea, se oftează. (Marina Constantinescu, România literară)
Distributia: Horatiu Malaele si Niculae Urs;
Regia: Horatiu Malaele;
Traducerea textelor: Izolda Vârsta;
Dramatizarea şi adaptarea scenică: Horatiu Malaele si Niculae Urs.
Miercuri, 13 octombrie, ora 20.00
Pavillon de l'Entrepôt (2875, boul. St-Joseph, Lachine, Montreal)
Biletetele s-au pus in vanzare on-line la www.cartiromanesti.ca si la: Libraria Pagini Romanesti, Charcuterie Balkani si Charcuterie Transilvania.
Joi, 14 octombrie, ora 20.00
Japanese Canadian Cultural Centre (6 Garamond Court, Toronto)
Biletele s-au pus in vanzare on-line la www.acasamedia.com si la magazinele: ABC Euro Delicatessen, Europa Deli & Bakery si Medallion Grocery.
Minunat fiecare, minunaţi ca parteneri unul pentru celălalt, Horaţiu Mălăele - într-o ipostază a vulnerabilităţii artistice mai puţin cunoscută - şi Niculae Urs - care face un rol de o mare delicateţe şi sensibilitate - Actorul şi Sufleorul, Svetlovidov şi Nikita Ivanîci privesc înapoi când cu mânie, când cu mândrie, când cu melancolie. [...] Se joacă mici scene, bijuterii teatrale, se schimbă replici, lumini, registre poetice, stilistice, se bârfeşte, se bea, se oftează. (Marina Constantinescu, România literară)
BUZUNARUL CU PAINE
Du pain plein le poches
· Montreal (spectacle en français) – Mardi, le 4 mai à 19h30 au Théâtre Gesu (1200 de Bleury, métro Place-des- Arts)
· Québec (spectacle en français) – Jeudi, le 6 mai à 19h30 au Théâtre Petit Champlin
· Montreal (spectacle en roumain) – Vendredi, le 7 mai à 20h00 au Pavillon d’Entrepôt (2875, Boulevard Saint-Joseph, Lachine, Montréal).
· Toronto (spectacle en roumain) – Dimanche, le 9 mai à 18h– Salle Kobayashi du Centre Japonais (6 Garamond Court, Toronto , ON, M3C 1Z5)
· Québec (spectacle en français) – Jeudi, le 6 mai à 19h30 au Théâtre Petit Champlin
· Montreal (spectacle en roumain) – Vendredi, le 7 mai à 20h00 au Pavillon d’Entrepôt (2875, Boulevard Saint-Joseph, Lachine, Montréal).
· Toronto (spectacle en roumain) – Dimanche, le 9 mai à 18h– Salle Kobayashi du Centre Japonais (6 Garamond Court, Toronto , ON, M3C 1Z5)
"Un spectacle parlant des principes moraux fondamentaux de la nature humaine- générosité, tolérance, réconciliation, concordance – ne pouvait pas manquer d’éveiller notre intérêt dans un monde qui a perdu sa candeur, habitué aux violences de toutes sortes, sapé par des systèmes politiques pourris, ravagé par des guerres dévastatrices, religieuses ou fratricides. C’est pourquoi nous avons choisi cette pièce."
Les Acteurs
“Pour moi, l’humeur a deux faces – celle devant laquelle tu ris, et une autre cachée, celle qui te fait pleurer. Dans mes pièces je propose un vol au dessus de l’humeur triste.”
Matéi Visniec
"Peut-être que toutes les situations que nous rencontrons dans notre vie ont été créées pour que notre esprit soit vu en elles, comme dans un miroir et pour pouvoir devenir, étape après étape, un événement après l’autre, meilleur, plus généreux, plus sage, plus ressemblant à celui qui nous a créés. Et si nous avons compris ça, je ne vois pas pourquoi nous ne nous en réjouissons pas, je ne vois pas pourquoi nous ne donnerions pas aux autres la joie venue en même temps que la compréhension. Du pain… est un pareil événement, une pareille entente, donc… Réjouissez-vous!"
Mihai-Gruia Sandu
"Pourquoi “Du pain plein les poches“? Parce que c’est un texte intelligent. Qui parle de nous. Tels que nous sommes. Cyniques et superficiels. Intelligents et pénibles. Généreux et lâches. Nous, avec toutes les nôtres. Bonnes et mauvaises. Dans une monde gelé en paroles. Immobile. Une monde drôle et triste en même temps. Un texte émouvant. Visniec quelque part entre Caragiale et Beckett. Et pourquoi tant de mots!.... Pourquoi “Du pain...“? Parce que ça me fait purement et simplement un grand plaisir d’exister dans cette pièce."
Oana Pellea
Allez-y les poches vides.
Le pain, vous le recevrez là-bas.
Zaruri şi cărţi
de Sam Henry Kass
Vineri, 11 iunie 2010, 20h00
Pavillon de l’Entrepôt – Theatre
2901 boulevard Saint-Joseph, Lachine, Montreal
Duminica, 13 iunie 2010, 6pm
Japanese Canadian Cultural Centre
6 Garamond Court, Toronto
Piesa poate fi descrisă pe scurt drept o "lecţie" de management pentru toţi şefii frustraţi care îşi chinuie angajaţii imbecili, dar optimişti. În cazul de faţă, subordonatul nu se dă bătut.Umorul replicilor îl cucereşte pe spectator încă din primele minute ale spectacolului. La întrebarea despre mesajul piesei, Florin Piersic Jr. a răspuns: "Nu-ţi bate capul. Nu e genul de piesă de la care spectatorii pleacă frustraţi şi chinuiţi de întrebări existenţiale. E o comedie de situaţie, cu un dialog scris genial."
cu: Florin Piersic Jr. & Petre Fumuru
durata spectacol: 1h 25 min
cu: Florin Piersic Jr. & Petre Fumuru
durata spectacol: 1h 25 min